Anca Parghel
Posted by: andreeam22 on: December 16, 2011
Au trecut doi ani. Doi ani de cand am auzit prima data o melodie cantata de ea. Doi ani de cand nu mai este sa ne cante.
De cand ne-a parasit, am auzit o multime de lucruri despre ea, cu siguranta mult mai multe decat am auzit inainte, cand era “doar” cantareata de jazz si profesoara de canto. Unele bune, altele nu chiar. Dar conteaza mai putin.
Revenind la prima melodie pe care am auzit-o, Brasil, m-a impresionat mult vocea ei. Am avut apoi ocazia sa ascult cateva cantece de Craciun, in 2008, chiar dupa moartea artistei. Atunci erau multi care se mirau ca este mai cunoscuta in strainatate decat in propria tara, eu numarandu-ma printre ei. Cum s-a putut o asemenea voce ascunde de noi? Acum, ca vine iar Craciunul si sunt departe de casa, am inceput sa ascult colinde. Si printre ele, cateva cantece pentru Craciun cantate de ea si mi-a venit ideea sa caut si alte melodii. Asa ca am descoperit ca a ramas la fel de necunoscuta pe la noi ca si inainte, dar poate si motivul pentru care se intampla asa, cantareata exceland in improvizatii, scat si percutie vocala. Nu stiti ce sunt astea? Ascultati putin. Acum faceti un mic exercitiu de imaginatie si ganditi-va la ceva cantat de Nicolae Guta sau Adi Minune. Intelegeti?
Adio, Anca Parghel.
State of Missouri
Posted by: andreeam22 on: October 4, 2011
Cand am coborat prima data din avion pe aeroportul din Springfield, MO, aerul cald si umed m-a lovit in fata. Peste oboseala calatoriei de 18 ore si stresul de a calatori singura s-a suprapus socul unei civilizatii complet noi. M-am simtit complet pierduta in imensitatea campiei, pe drumurile late, cu minim doua benzi, intre magazinele perfect identice. Da, America e fractala. Oriunde te afli, in aceeasi zona geografica, in aceealeasi grupuri de magazine se succed periodic, pana uiti de unde ai plecat si incotro te indrepti. Am avut nevoie de cel putin o luna ca sa ma obisnuiesc cu ideea, nu sa ma si descurc. Si acum, dupa mai bine de 4 luni, inca mi se pare imposibil sa ma orientez, mai ales noaptea. Desi, ar trebui sa fie simplu, toate strazile urmaresc fie directia nord-sud, fie directia est-vest. Dar cand treci de doua ori pe langa acelasi magazin, iti creaza implesia ca te invarti in cerc. Dupa uimirea din prima seara, m-am obisnuit treptat cu peisajul si am inceput sa inteleg ca suntem totusi la tara, desi drumurile au 2-3 benzi. Pe ele se plimba linistit masini de acum 20-30 de ani pe care tabla sta sa pice.
Cum mai de mult credeam ca job-ul ideal este cel in care calatoresti mult prin tari straine, dorinta mea nu a ramas nepedepsita. Locuim langa orasul Springfield din statul Missouri, in Brookline Station. Adica un fel de Halta Ronat. In general, viata e ok aici, atat timp cat nu iti propui sa faci altceva decat sa muncesti. Rutina servici-apartament se potriveste foarte bine locului. Insa incepi sa ai probleme daca vrei sa variezi. Weekendurile sunt cele mai grele, cand minutele trec cu viteza orelor si nu poti decat sa te tot gandesti ce ai mai fi facut daca erai in Romania. Cat a fost vara a mai mers cum a mers. Puteam pierde vremea la piscina sau la un gratar pe malul Table Rock, langa Branson desi incep sa intre in rutina si astea. Dar acum, ca a venit toamna si ploua din ce in ce mai mult, weekendul a devenit un chin.
Oricat de incredibil ar putea parea, nu ai absolut nimic interesant de facut. Dintre activitatile cele mai interesante sunt shoppingul si gatitul. Totul aici in zona este destul de nou ca sa nu reprezinte nimic din punct de vedere istoric, dar destul de vechi ca sa creeze impresia de demodat. Casele sunt facute dupa acelasi tipar, din acelea pe care le cumperi gata si ti le aduce cu remorca si le planteaza pe terenul tau. In schimb iarba este incredibil de verde primavara si toamna, cand soarele nu e asa de tare sa o ingalbeneasca, si inalta pana la brau. Cineva crescut nu intre betoanele din Timisoara se poate simti fericit aici, uitandu-se la marea de iarba si la cirezile de vaci negre. Caci peisajul nu ar fi complet daca nu ar fi ici si colo punctat de cate o cireada. Asa se vad oamenii gospodari aici, dupa cat de multe animale au. Cei mai bogati au cai, celalti au vaci.
Si in peisajul asta pitoresc trebuie sa te integrezi tu, european, obisnuit sa locuiesti in case mai vechi decat centrele lor istorice, roman obisnuit ca toate fetele cand ies in oras sa fie gatite ca de petrecere, trebuie sa te inveti sa vezi lume imbracata cu haine ca alea de la Kaufland,. Si sa mai zica cineva ca viata in SUA e usoara.
Jumatati
Posted by: ceamica on: September 19, 2011
Privirea ta, e la fel ca atunci
cand te-am vazut prima oara.
Si zambetul trist, si vocea…
Toate-ti sunt la fel
si toate imi par cunoscute.
Vapaile pielii tale,
si murmurul vocii
atunci cand mangaierile tale
mi se daruie,
invie in mine speranta nemuririi.
Ramai langa mine,
asa cum ai ramas mereu.
Zambeste-mi,
cum mi-ai zambit prima oara.
Eu, sunt doar o parte
din fiinta ta.
Eu, sunt doar un licar de lumina
in viata ta.
Eu…sunt amintirea diminetilor
ce-au inflorit pentru noi
Eu…
Tu…
Si nimic mai mult
Cum supravietuiesti in Olanda?
Posted by: andreeam22 on: May 26, 2011
Da, probabil ca nu e ce va asteptati, dar ramasesem in urma cu stirile. Dupa Pasti, mi-am trimis barbatul in lume si am plecat in Olanda. Trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu prea stiam eu foarte multe despre ce e pe acolo. Cred ca de asta impresia pe care mi-a facut-o tara a fost si mai puternica. Oamenii astia chiar merita respect. Pentru tot ce au facut si ce continua sa faca. Nu e de loc simplu sa iti scoti tara din mare in fiecare zi, in fiecare clipa, sa stai mereu de paza la fiecare milimetru in plus cu care creste sau coboara apa. Si da prieteni, in Olanda e foarte multa apa. Nu mi-as fi putut imagina ca poate exista un asemenea loc pe pamant. Auzisem eu ca parte din tara e sub nivelul marii si ca olandezii mereu isi extind tara inspre Marea Nordului. Dar mi-am imaginat ca e simplu… ai asanat bucata respectiva de pamant si gata, poti sa o folosesti. O nu, nu e nici pe departe asa. Apa vine mereu peste, asa ca mereu trebuie sa tii pamantul uscat. Fiecare bucatica de pamant e inconjurata de canale in care se colecteaza apa, un fel de puzzle de pamant si mare. Nu e de mirare atunci ca se lauda: “Dumnezeu a creat lumea, dar olandezii au creat Olanda”.
Sa revin totusi. Cum supravietuiesti? Pentru mine a fost simplu. Am avut doi prieteni minunati, Iulia si Timo, care m-au asteptat la aeroport, m-au plimbat, si deloc neimportant, m-au ferit de toate masinile, tranvaiele si da, nu in ultimul rand, bicicletele posibile. Pentru ca in Olanda are densitatea cea mai mare de biciclete din lume si e bine. Dar e si periculos. Pentru ca biciclistii astia nu au timp de tine pieton si de aiureala ta dupa o noapte de calatorit. Ei au drumul lor si daca le stai in cale, asta e… nu ai avut noroc. Dar am scapat cu bine, desi nu cred ca as fi avut curaj sa ma plimb cu bicicleta, cel putin nu in Amsterdam.
Pe agenda mea au fost mult mai multe puncte de vizitat, dar in final am reusit sa vad Den Bosch, Amsterdam, Keukenhof, Marea Nordului si Kinderdijk. Destinatii variate si foarte interesante. Da, sunt convinsa ca sunt si multe alte locuri de vazut, dar pentru 4 zile, am vazut destule. Si am descoperit Olanda. Cred ca fiecare loc pe care l-am vazut m-a invatat cateceva despre spiritul olandez. Am vazut orasul cu canale si poduri, poldere, lalele si mori de vant. Cat i-am invidiat pentru morile lor, inca de cand eram mica. Nu intelegea de ce ei pot avea asa mori frumoase si ale noastre nici macar nu au aripi. Si cand am vazut un sit cu 19 mori din 1738-1740 inca functionale… nu pot sa imi exprim gandurile in cuvinte. Totul a fost la superlativ in excursia asta.
Si ca incheiere, o galerie cu cele mai olandeze fotografii pe care le-am facut.
Orange Cake for Orange Queen
Den Bosch Canal
Amsterdam mood
Don't be sad...
Lalele, lalele
Unexpected Dutch Scenery
Kindredijk
Old Nederlands
O secunda
Posted by: andreeam22 on: April 6, 2011
Cat de inselatoare poate fi vederea noastra… ne incredem atat in ea si ne joaca feste de atatea ori. Ce anume poate sa ne posedeze ca intr-o secunda, la volan fiind, sa ni se para culoarea semaforului verde si sa intram in intersectie? Ne uitam cu coada ochiului, vedem verde si calcam pe acceleratie. Putem apoi sa juram cu mana pe Biblie ca am facut bine. Si daca am gresit? Poate sa ne mai convinga cineva? Cand am vazut “cu ochii nostri” ca e verde? Si cand la volanul celeilate masini e o blonda? Da, probabil ca toata lumea ii ia partea pentru ca e femeie si are septar. In loc sa multumim cerului ca suntem intregi, vom striga cat putem de tare ca e o nedreptate. Ca nu am gresit. Ca, impotriva oricarei logici, cealata masina a intrat pe rosu. Oare in fata unei filmari a incidentului am avea puterea sa recunoastem ca totusi ne-am inselat? Sau am fi convinsi ca e trucata? Cred ca e cel mai greu lucru din lume… sa acceptam ca ochii nostri ne pot pacali. Ca desi am vazut ceva, logic nu putea sa fie asa. Si oare cum am putea faca sa nu ni se intample niciodata asta?
PS. Nu, nu am patit nimic cu masina, dar in fata noastra un tico (sau matiz) a intrat in intersectie pe verde intermitent desi veneau masini. Cum de nu le-a vazut nu imi dau seama. Noi sigur am mai avut macar un minut rosu dupa. Si au mai trecut pe verde pe celalalt drum inca macar 5 masini dupa accident. Dar omul era convins ca a avut verde si ca nu el a gresit… si cred ca nimic din lume nu ar fi putut sa il convinga contrarul…
Noi și turismul comercial
Posted by: andreeam22 on: March 22, 2011
In majoritatea vacantelor in care am fost, am incercat sa descopar culoarea locala si, cum zice in pliante, sa incurajez unicitatea locului. Dar ce se intampla atunci cand nu mai exista nimic unic? Atunci cand tot a fost facut sa raspunda nevoielor turistilor? Ce mai descoperi atunci cand totul a fost marcat, fotografiat si indosariat? Cand muntele are carari asfaltate, iar salbaticia e reparata cu lanturi si cu afise care interzic intrarea?
Probabil ca sunt prea visatoare. De ce sa nu te bucuri ca mergi pe urmele lui Columb? De ce sa nu iti placa Parcul National chiar daca e plin de restrictii? E asa pentru protectie, pentru ca oamenii i-au facut rau. Da, mi-ar fi placut sa fi stat la o pensiune mica si cocheta, cu maxim 6 camere, cu vedere la mare, intr-un cartier vechi, dar frumos, al unui oras oarecare de pe insula. Dar atunci cand tot turismul din zona se face prin marii operatori, nu prea ai de ales. Oricat de frumos, chiar nepamantean, ar fi locul in care ajungi, parca pierzi ceva din intimitatea locului. Nu vei reusi sa ii gasesti sufletul si nici sa ii intelegi istoria cand ambele au fost modificate de valul urias de turisti (si de bani). Si nu mai conteaza in ce colt de lume esti cand resortul e la fel, poti manca mancare cu orice fel de specific si poti petrece inauntru tot sejurul.
Din toate locurile vazute in excurisie, cel care mi-a fost mai aproape de inima a fost centrul orasului vechi La Laguna. Cladirile vechi, dar totusi parca ar fi fost construite ieri, orasul adormit, asteptand conquistadorii sa se reintoarca in Europa dupa peripetii in Lumea Noua, linistea si da, absenta altor turisti, m-au facut sa il indragesc. Dar poate totul a fost o iluzie, in zi de sarbatoare cand toti erau plecati la carnaval, in orasul vecin.
Si am spus DA
Posted by: andreeam22 on: March 17, 2011
Cum as fi putut sa numesc altfel primul post de dupa nunta? Intamplarea face ca la plecarea in luna de miere mi-am cumparat o carte noua, cea a lui Elisabeth Gilbert care continua “Eat, pray, love”. Stiti cum se numeste? “Committed”, iar traducerea in limba romana… “Si am spus da”.
Nu urmeaza sa scriu despre cum au fost pregatirile sau tot ce s-a intamplat in ziua X, ci despre cartea pe care am descoperit-o apoi si care a adaugat o noua perspectiva asupra vietii noastre viitoare.
Stiu ca am obiceiul de am ma identifica cu personajele, dar de data asta nu a fost cazul. Cartea este incercarea autoarei de a intelege si de a se impaca cu cea de-a doua casatorie, dar si un studiu asupra casatoriei in familiile europene si americane. Cred totusi ca va fi mult mai greu de ecranizat ca si precedenta carte.
Da, stiu, nu se potriveste. Noi am fi, dupa chiar parerea ei, niste copiii care s-au aruncat cu capul inainte fara sa ne gandim prea mult. Dar ne-am gandit. Si ne si incadram destul de bine in toate statisticile pe care le enumera in carte. Nu pot sa zic ca nu exista semne de intrebare cand ne gandim in viitor, dar cu incredere unul in celalalt si in Dumnezeu vom invata sa se construim viata impreuna.
Si cand am vazut lalelele galbene de pe coperta… pur si simplu a trebuit sa cumpar cartea.
Zambiti, va rog!
Posted by: andreeam22 on: February 18, 2011
Putem sa ne traim viata ca si cand nimic nu este o minune. Sau putem sa o traim ca si cand totul este. Ca ne trezim dimineata, ca suntem sanatosi, ca avem o familie minunata, ca e pace si avem unde sa mergem sa muncim. Dar unii aleg sa se planga… ca soarele nu rasare destul de repede, ca banii sunt prea putini sau ajung prea tarziu, ca e albastru cand putea fi portocaliu, ca e portocaliu, dar ar fi aratat mai bine rosu. Ca in alte tari e mai bine, desi judecand la rece, cand putea sa ramana nu a facut-o…
Da, putem sa stam si sa socotim fiecare lucru care nu este asa cum ne dorim si sa ne plangem. Dar putem si sa ne bucuram de lucrurile aparent “nesemnificative” pe care le avem. Ma gandeam la toate astea cand am primit un email despre “vampirismul energetic”. Nu ca as fi de acord cu tot ce scria pe acolo, dar oamenii care se plang tot timpul si sunt mereu nemultumiti poti fi o povara. Sau pot doar sa iti strice ziua, ceea ce poate nu e chiar de dorit.
Asa ca, Zambiti, va rog! Nimic nu te face mai fericit decat o baie fierbinte dupa ce ai stat o saptamana in spital. Credeti-ma pe cuvant!
Give-away “Fetele spun”
Posted by: andreeam22 on: December 22, 2010
Bogdan, sa stii ca nu ai ghicit, nu e un tutorial de mers pe tocuri. E un concurs unde se poate castiga o carte foarte faina de machiaj.
Lili si Ina mai organizeaza un give-away unde premiul este Manualul de machiaj a lui Bobbi Brown. Enjoy! si nu uitati sa ziceti de unde ati aflat de concurs :P 
Cornulete vanilate
Posted by: andreeam22 on: December 15, 2010
- In: Papa bun
- 4 Comments
Reteta asta imi aminteste mereu de atmosfera de sarbatoare de la Craciun: mirosul de brad, bucuria globurilor, mirosul de prajituri scoase din cuptor, pregatitul bunatatilor impreuna cu Ana si cu mama…
La noi este traditie in familie. Nu exista Pasti sau Craciun fara ea. Si de cand cu cuptorul nou, iese mult mai buna.
Pentru o portie, ai nevoie de 250 g de unt, 100 g de zahar, 150 g de nuci macinate, 300 g de faina si un baton de vanilie. Untul se freaca spuma si se adauga treptat zaharul, nucile macinate, faina si vanilia tocata marunt, Adevarul e ca reteta asta a fost o reteta de tranzitie asa ca nu aveam baton de vanilie, fie ca nu il gaseam fie era prea scumpa asa ca am folosit intotdeauna zahar vanilat si a iesit bine si asa. Dupa ce aluatul este omogen, se ia cate o bucatica si se fac cornulete. Se coc in tava unsa cu unt, dar trebuie sa ramana albe. Se pudreaza la sfarsit cu vanilie.
Pofta buna!
PS. Nu am sa va dau cornulete. Pozele sunt de anul trecut, dar mi-a trebuit mult timp sa ma adun sa scriu.
Tag: My Make-up Story
Posted by: andreeam22 on: December 8, 2010
Povestea mea e inca “in the making”, dar vreau sa continui provocarea lansata de Lili & Ina. Interesul pentru machiaj pot spune ca l-am descoperit recent. Inca cred in frumusetea naturala si ca un ten curat si proaspat e mai frumos decat toate fondurile de ten (si blush-urile) din lume. Dar, din cand in cand conteaza sa stii sa pui in valoare anumite trasaturi. Au fost cateva momente cheie in care am avut nevoie sa ma fardez si am descoperit ca imi place sa ma joc cu culorile si umbrele. Primul din ele, a fost cand mi-am schimbat culoarea parului, cand de la blond natural (da, probabil ca merit cel putin sa fiu batuta pt asta) la rosu. Adevarul e ca eu incercam sa obtin un fel de visina putreda (adica un brunet roscat), dar pe culoarea mea de baza, iesea tot timpul un rosu turbat. Eh, la rosul asta si cu tenul meu deosebit de alb, rezultatul fara machiaj era cam tragic. Asa ca, daca nu vroiam sa sperii pe cineva pe strada, trebuia sa fac ceva. Un alt moment a fost nunta surorii mele, cand am fost la cosmetica si m-a fardat o tanti. Hai sa zic ceva mai frumos… ca nu mi s-a parut de loc grozav si sunt convinsa ca puteam sa fac eu mai bine. Unde mai pui ca aratam de zici ca aveam o masca pe fata si ma si imbatranea. Chiar acum sunt intr-o faza foarte naturala… mai ales ca am inceput sa port lentile de contact si in primele zile ma deranjau si mereu puneam mana pe ochi (bad me) asa ca nu prea se potrivea cu o dunga neagra la ochi.
1. Ce vîrstă aveai cînd ai început să te machiezi?
Pai sincer, am cam fost un soarece de biblioteca si acolo nu era nevoie de machiaj. Primele incercari intr-adevar au fost la varsta de 15-16 ani, dar de machiat serios am inceput abia in facultate.
2. Cum ai devenit pasionată de make-up?
Poate pasiune e cam mult spus. E un joc amuzant, dar sunt in plin proces de descoperire. Am invatat treptat ce mi se potriveste si ce nu, cum sa pun in valoare ce imi place si cum sa ascund partile de care nu sunt mandra. Cred ca un moment de inspiratie l-am avut in perioada in care am locuit in Anglia. Da, am avut ocazia sa vad multe DON’T in materie de machiaj, dar magazinele lor de cosmetice m-au impresionat. Cred ca poti sa gasesti absolut orice, doar sa stii ce cauti. Si eu nu prea stiam… dar m-am hotarat sa cercetez.
3. Care sunt cîteva din firmele tale preferate?
Pai… cum sunt reprezentat Avon, de acolo am cele mai multe din produse. Imi plac cele de la Yves Rocher si de la Forever si sunt innebunita dupa fardurile de ochi pe care le am de la Revlon, L’Oreal si Rimel. Imi propun sa incerc chestii de la cat mai multe alte firme, dar asta in the future. In momentul de fata vreau sa imi cumpar mascara si inca nu m-am decis ce vreau sa incerc de data asta. Abia astept sa plec in State si sa testez piata de acolo…
4. Ce înseamnă make-up-ul pentru tine?
Nu e o necesitate, dar e un fel de joaca, ma relaxez si ma distrez in acelasi timp. E ca si cand ai picta, dar pe fata ta. Plus ca ai tot timpul la indemana demachiantul sau apa si sapunul si se repara orice greseala.
5. Dacă ai putea să porţi doar 4 produse pe faţă, care ar fi acestea?
Cred ca m-as rezuma la rimel, eye-liner, balsam de buze si mie mi-ar fi deajuns, dar daca sunt patru aici, hai sa fie si un corector (pentru cearcanele mele).
6. Ce-ţi place cel mai mult la make-up?
Cred ca imi place sa ma joc cu trasaturile mele, sa vad cum cu o pensula le poti schimba si cu un burete poti sa stergi.
7. Care este părerea ta în legătură cu firmele low-end vs. cele high-end?
Conteaza cum ti se potriveste un produs, nu cat costa, sau ce firma il face. Si pentru asta trebuie citit (la review-uri de pe net ma refer), dar in primul rand testat. Un produs de firma poate ca te multumeste la fel de mult ca si unul mai ieftin, dar pretul nu e totul. Intr-adevar, fardurile care ma tin cel mai mult sunt de la cateva firme cunoscute, dar nu orice fard de la o firma din asta tine la fel de bine. Asa ca, testati, testati, testati.
8. Ce sfat ai da unui începător?
Pai, cum sunt cam incepatoare, nu sunt cea mai in masura sa dau sfaturi. Decat poate ca trebuie sa aiba curaj, ca doar se sterge si sa nu se avante sa cumpere produse foarte scumpe, pana nu isi da seama de exact ce are nevoie.
9. Ce make-up trend n-ai reuşit nicioadă să înţelegi?
Sincer, nu ma dau in vant dupa trend-ul “pitzi”. Nu inteleg de ce si-ar face cineva asa ceva cu fata si corpul. Si nici cum o fetita de 18 ani reuseste cu mult talent sa arate mai batrana ca mine. Nu, nu e ok sa iti tencuiesti fata cu fond de ten. Machiajul trebuie sa fie in ton cu ocazia si cu momentul zilei, dar si cu trasaturile si personalitatea ta. Si vorba aia, in cazul asta “less is more”.
10. Ce crezi despre comunitatea de beauty de pe Youtube/Blogspot?
Am descoperit-o recent si sunt fascinata. Am gasit o multime de idei bune. Multumim fetelor.
Sunt Andreea si sunt dependenta
Posted by: andreeam22 on: November 11, 2010
… dependenta de Internet si de TV. Pare ciudat, nu? Sluja ma obliga sa stau zilnic in fata calculatorului, asa ca din cand in cand mai arunc si eu un ochi pe internet. Nu ca as fi Chuck Norris care a citit tot Internetul de doua ori… Si seara, cand ajung acasa, ma uit la televizor. Nimic exagerat, nu? Asa am crezut si eu. Pana cand m-am trezit intr-o vacanta (doar de o saptamana) faca internet si televizor. WOW! Cum se poate asa ceva? In era tehnologiei? Cei unde stam sunt niste inapoiati, nu?
Si atunci am facut o descoperire surprinzatoare… eu ce ma fac fara? EU CE FAC ACUM? Da, parem pierduti. Avem nevoie de toate imaginile si sunetele si informatia care ne bombardeaza zi de zi mintea. Si daca asta nu e definitia dependentei… atunci nu stiu ce mai e. Incearca 2 zile sa nu deschizi calculatorul si nici televizorul si ai sa vezi. La inceput e un fel de panica. Nu mai stii ce sa faci. De parca oamenii, pana acum 20 de ani, nici nu traiau. “TREBUIE SA FII INFORMAT!” asa ca incerci mereu sa fii la curent cu toate. Nu poti. Si nici nu poti sa traiesti doar online. Da, stiu, si eu am cont pe o gramada de site-uri de socializare. Dar cu prientenii cel mai fain te intalnesti la o cafea, nu virtual. Si ce daca nu ai mai postat de mult pe facebook sau pe twitter? Doua mii de prieteni acolo nu conteaza ca 2 prieteni aici, intre oamenii in carne si oase.
Ce-i de facut? Eu de atunci incerc sa am macar o zi pe saptamana fara. Am renuntat la jocuri. Ies mai mult afara. Citesc. Ati incercat vreodata sa ascultati linistea?
Prima aniversare
Posted by: andreeam22 on: November 8, 2010
Vineri Andrei-Gabriel a împlinit prima luna de viata. Astăzi este ziua onomastica. Numai în sărbători o tine micuțul.
De când nu l-ați mai văzut, a mai crescut, nu îl mai doare asa de mult burtica, pentru ca de, am trecut noi si prin faza cu colicii. Deja sta mai mult timp treaz, asculta zgomote și încearcă sa “vadă” de unde vin. Si este un mare smecher, ca s-a prins ca scârțâie parchetul când este dus din patul mămicii în pătuțul lui. Asa ca, dacă cumva nu faci un pas mare, sigur deschide ochii sa îți dea de înțeles ca nu a adormit.
Ieri am facut prima plimbărică pe afara, ca a fost soare și frumos. Si toată lumea l-a admirat cât e de micuț și de frumos.
La multi ani, dragoste mica!
Budinca de tapioca
Posted by: andreeam22 on: October 29, 2010
Pentru budinca de tapioca ai nevoie de 800 ml lapte, 2 oua, o cana mica de perle de tapioca (cana de aproximativ 100 ml), zahar + esenta de vanilie. In loc de esenta de vanilie poti folosi baton de vanilie maruntit.
Pui laptele la fiert. Cand incepe sa fiarba adaugi tapioca. Amesteci tot timpul pt ca tapioca se prinde foarte repede. Adaugi zaharul si apoi ouale (cu grija, ca sa se evite coagularea). De preferat ar fi sa amesteci ouale usor, sa pui cate putin lapte fierbite si sa amesteci pana cand devine suficient de lichida ca sa poata fi pusa in budinca. Din pacate, ai nevoie de 4 maina, cu celelalte doua amestecand in continuare in tapioca.
La sfarsit se adauga esenta de vanilie. Zaharul si vanilia eu le pun dupa gust. Tapioca nu are un gust ai el foarte distinct, luand gust de la aromele pe care le pui in ea.
Budinca este gata cand perlele sunt aproape in intregime transparente. Eu le gust pana cand sunt moi si se pot manca.
Eu am pus intr-un castron fructe taiate cubulete si am turnat budinca peste pt ca noi am mancat a doua zi si nu am vrut sa nu se oxideze fructele. Poti pune fructele peste sau pot sa o pui in cupe fara altceva langa. Mie mi-a placut mai mult calda, imediat cand a fost gata decat racita a doua zi. Daca vrei sa o pui in forme, trebuie pusa imediat pt ca apoi se intareste.
