Prin gaura cheii

Zgârie nori, sediile centrale ale băncilor, ce mai scumpă stradă din europa, unul din cele mai mari aeroporturi din Europa, infrastructură impecabilă, grandoare. Aşa te întâmpină Frankfurt-ul. Încă de la aterizare esti izbit de felul în care sunt aranjate lucrurile. Totul e aranjat la mm, peste tot sunt indicatoare bilingve, trenurile vin la secundă, străzile sunt fară cusur, chiar şi grădinile oamenilor au un aranjament bine definit. Totul pare desprins din perfecţiunea nemţească mult lăudată. Până ajungi sa te uiti mai bine in jurul tău.

Imagine

Am avut şansa de a sta 3 săpămâni, deci am avut timp berechet să văd lucrurile cum sunt. Si nu după mult timp, suburbiile liniştite, cu case perfecte, sunt de fapt pline de indivizi dubioşi, te gandeşti de 2 ori dacă să ieşi seara din casa (mai ales să mergi la metrou). Centrul minunat, plin de magazine scumpe şi lux este plin ochi cu cerșetoriImagine şi drogaţi, care nu pot dormi altundeva decât pe strada principală. Cartierele industriale arata a ruine, cu clădiri imense parțial părăsite.

 

Imagine

Cu toate astea as putea spune că este un oraş frumos. Frumos ca şi clădiri, chiar dacă nu prea au clădiri istorice datorită bombardamentelor din Al II-lea război mondial. Au mulţi zgârie-nori de peste 80 de etaje. Şi într-adevar, atunci când eşti lângă un zgarie-nor şi te uiţi în sus, îţi dai seama ce fiinţă mică eşti de fapt. Este un oraş frumos şi datorită multitudinii de muzee, parcuri  şi alte atracţii turistice. Este frumos si datorita strazilor frumoase, cu casuţe şi mai frumoase din suburbii. 

Imagine

E martie, deci, in cultura noastra europeana luna femeii… Nedrept! De ce mi se pare nedrept? Mai ales ca sunt femeie? Nu, nu o sa  vorbesc acum despre diferentele dintre sexe. Nu o sa le plang nici de mila barbatilor, pentru ca nu am de ce…
De ce scriu atunci? M-am hotarat sa scriu pentru ca noi, europencele suntem oricum rasfatate… In societatea noastra sexele au o oarecare egalitate. Stiu, mai sunt si pe la noi femei batute, sau abuzate, dar si ele au libertatea de-a pleca, mai mult de atat au servicii sociale care le ajuta…
Acum scriu pentru femeile din orient care nu au nici un drept. De multe ori nici dreptul sa traiasca! Pentru fetele de 12 ani maritate de tati pentru care ele n-au nici o valoare. Pentru fetele care sunt injunghiate in inima pentru ca au avut tupeul sa mearga la scoala. Pentru femeile pentru care violul e rutina de zi cu zi. Pentru cele pentru care demnitatea umana e un vis care probabil nu se va realiza niciodata.
E nedrept ca noi, care avem dreptul sa ne alegem drumul in viata, partenerul, slujba, scoala, visele sa ne mai rezervam si o luna intreaga…

Prima întâlnire cu al treilea mare oraș din SUA ne-a tăiat respirația. Eram doar niște mici gândăcei prinși de curent, răpiți și fascinați în același timp de tot ce descopeream. Iar noi nu am putut decât să ne lăsăm purtați, tot mai adânc  până în inima lui, acolo de unde a început totul, unde îi poți cunoaște cu adevarat sufletul.  Intrând tot mai adânc în intimitatea orașului  ne-am lăsat fermecați de ceea ce vroia el sa ne arate, și credeți-mă, are cu ce să se laude. Zgârie norii se înghesuie unul în celalalt așa de înalți și de strălucitori că până și GPS-ul s-a simțit intimidat și s-a rătăcit  Iar noi, după ce ne-am ascuns mașina pe o străduță în apropierea marelui lac, cu aparatul foto agățat de gât, am răspuns chemării și ne-am început explorarea.

Si ce loc poate fi mai bun pentru a ne începe descoperirile decât unul din cele mai înalte clădiri din SUA: John Hancock Observatory. După ce am urcat la etajul 94 în 40 de secunde, mai repede decât orice alt lift  de pe întreg continentul american, am avut ocazia sa vedem întregul oraș și sa aflam câte ceva despre ce înseamna sa fii “chicagoan”. Iar după ce privești totul de la înălțime, poți crede că orașul pentru tine nu mai are nici un secret, ca ți s-a dezvăluit în întregime  Asa că am intrat curajoși în torentul de jos, fiind apoi înghițiți de mulțime și conduși pe străzile din Downtown Chicago.

View From Upstairs

View From Upstairs

După ce ne-au amorțit gâturile de la atâta uitat după zgârie-nori am ajuns în Milenium Park, parcul central, unde orașul se deschide, iar panorama te lasă fără cuvinte, și nu doar panorama. Un nou locatar și a găsit aici casa, fiind adoptat și rebotezat, o poarta spre modernitate și eternitate (“Cloud Gate“), cunoscuta mai simplu, printre localnici ca Bobul (“The Bean”).

Cloud Gate

Cloud Gate

Ce altceva ar mai fi pe lista unui roman pentru prima data în Orașul Vânturilor? Fântâna .. da, aceea care însoțea fiecare noua aventura a lui Al, Peggy, și compania, Fantana Buckingham.

Buckingham Fountain

Buckingham Fountain

Frânți de oboseală după atâta hoinăreala am găsit un loc care să ne amintească totuși de Vechiul continent, care ne lipsea deja așa de mult,  restaurantul englezesc Elephant & Castle.

Si atunci când nu credeam că mai putem descoperi ceva nou, că am văzut toată sticla și otelul pe care le puteam vedea, s-a lăsat seara și au început să se aprindă luminile…

Night in Chicago

Night in Chicago

Da, m-am angajat! Da, sunt corporatistă. Si da, asta schimbă mult perspectiva asupra vieții  Am petrecut 4 ani “lucrând” la stat. Si pun între ghilimele pentru ca știți și voi…. In ultimul an am alergat după job. Si alergat este un cuvânt foarte bun, pentru ca am depus foarte multe CV-uri, pe care ma gândeam cum să la fac să pară atractive, cum să mă prezint eu la interviu să par interesantă, să mă “vând” asa cum am auzit în foarte multe ocazii. A fost o lupta care m-a speriat. Cu fiecare refuz primit ma gândeam că e ceva în neregulă, cu CV-ul sau cu mine… Dar a venit și momentul unui răspuns pozitiv. Punct la care vroiam sa ajung în aceasta poveste.

După toate actele, controalele și cele necesare angajării am ajuns chiar să lucrez. Bine, momentan să învăț. Dar mi-am dat seama de ceva: nu trebuie să fii nemaipomenit, să strălucești  sau să te chinui din răsputeri sa le placa de tine! Ei te-au angajat pentru ca te vor ca angajat. Pentru ceea ce știi și mai ales pentru ceea ce vor ei sa știi, și te învață. The life changing event este trecerea pe partea cealaltă a baricadei. Atunci când îți dai seama că și ei te vor! In corporație sunt multe angajări. Nu ești special, nici  nu ai aptitudini nemaiîntâlnite și cu toate astea ești acolo! Asa ca spun din nou! Hello corporate world! It’s so nice being part of you!

Imagine

Nu am mai scris de mult…de foarte mult! Si atunci de ce scriu acum?!

Am citit zilele astea blogul unui prieten. Mai întâi am “dat” cu scroll-ul prin articole, apoi am citit câte ceva, apoi mi-a venit în minte imaginea lui scriind și mi-am dat seama ce dor îmi e de scris…

Au trecut 2 ani de când nu mi-am mai așternut gândurile, asa ca o sa va rog sa îmi iertați  stângăcia. Uitându-ma la ultimele mele postări îmi dau cu adevarat seama cum a venit viața peste mine. Băiețelul meu merge acușica la grădiniță, sunt inginer la o multinațională, pe scurt, adult! Si cât îmi era de frică de viața asta, de responsabilități și de griji! Cu toate spaimele mele… e mult mai bine decât m-am așteptat. De fapt, nu te întreabă nimeni dacă vrei sau nu. Te trezești doar că ai aproape 30 de ani, că vrei un job ca lumea, că nu mai ai chef sa petreci nopțile aiurea, că vrei mai mult de la viață… Si când începi sa îți dai seama ce s-a întâmplat ..BUM! Ești deja acolo…

Bine ați venit în lumea mea adultă! Sper să vă placă la fel de mult!

Au trecut doi ani. Doi ani de cand am auzit prima data o melodie cantata de ea. Doi ani de cand nu mai este sa ne cante.

Anca Parghel

De cand ne-a parasit, am auzit o multime de lucruri despre ea, cu siguranta mult mai multe decat am auzit inainte, cand era “doar” cantareata de jazz si profesoara de canto. Unele bune, altele nu chiar. Dar conteaza mai putin.

Revenind la prima melodie pe care am auzit-o, Brasil, m-a impresionat mult vocea ei. Am avut apoi ocazia sa ascult cateva cantece de Craciun, in 2008, chiar dupa moartea artistei. Atunci erau multi care se mirau ca este mai cunoscuta in strainatate decat in propria tara, eu numarandu-ma printre ei. Cum s-a putut o asemenea voce ascunde de noi? Acum, ca vine iar Craciunul si sunt departe de casa, am inceput sa ascult colinde. Si printre ele, cateva cantece pentru Craciun cantate de ea si mi-a venit ideea sa caut si alte melodii. Asa ca am descoperit ca a ramas la fel de necunoscuta pe la noi ca si inainte, dar poate si motivul pentru care se intampla asa, cantareata exceland in improvizatii, scat si percutie vocala. Nu stiti ce sunt astea? Ascultati putin. Acum faceti un mic exercitiu de imaginatie si ganditi-va la ceva cantat de Nicolae Guta sau Adi Minune. Intelegeti?

 

 

Adio, Anca Parghel.

Cand am coborat prima data din avion pe aeroportul din Springfield, MO, aerul cald si umed m-a lovit in fata. Peste oboseala calatoriei de 18 ore si stresul de a calatori singura s-a suprapus socul unei civilizatii complet noi. M-am simtit complet pierduta in imensitatea campiei, pe drumurile late, cu minim doua benzi, intre magazinele perfect identice. Da, America e fractala. Oriunde te afli, in aceeasi zona geografica, in aceealeasi grupuri de magazine se succed periodic, pana uiti de unde ai plecat si incotro te indrepti. Am avut nevoie de cel putin o luna ca sa ma obisnuiesc cu ideea, nu sa ma si descurc. Si acum, dupa mai bine de 4 luni, inca mi se pare imposibil sa ma orientez, mai ales noaptea. Desi, ar trebui sa fie simplu, toate strazile urmaresc fie directia nord-sud, fie directia est-vest. Dar cand treci de doua ori pe langa acelasi magazin, iti creaza implesia ca te invarti in cerc. Dupa uimirea din prima seara, m-am obisnuit treptat cu peisajul si am inceput sa inteleg ca suntem totusi la tara, desi drumurile au 2-3 benzi. Pe ele se plimba linistit masini de acum 20-30 de ani pe care tabla sta sa pice.

Cum mai de mult credeam ca job-ul ideal este cel in care calatoresti mult prin tari straine, dorinta mea nu a ramas nepedepsita. Locuim langa orasul Springfield din statul Missouri, in Brookline Station. Adica un fel de Halta Ronat.  In general, viata e ok aici, atat timp cat nu iti propui sa faci altceva decat sa muncesti. Rutina servici-apartament se potriveste foarte bine locului. Insa incepi sa ai probleme daca vrei sa variezi. Weekendurile sunt cele mai grele, cand minutele trec cu viteza orelor si nu poti decat sa te tot gandesti ce ai mai fi facut daca erai in Romania. Cat a fost vara a mai mers cum a mers. Puteam pierde vremea la piscina sau la un gratar pe malul Table Rock, langa Branson desi incep sa intre in rutina si astea. Dar acum, ca a venit toamna si ploua din ce in ce mai mult, weekendul a devenit un chin.

Oricat de incredibil ar putea parea, nu ai absolut nimic interesant de facut. Dintre activitatile cele mai interesante sunt shoppingul si gatitul. Totul aici in zona este destul de nou ca sa nu reprezinte nimic din punct de vedere istoric, dar destul de vechi ca sa creeze impresia de demodat. Casele sunt facute dupa acelasi tipar, din acelea pe care le cumperi gata si ti le aduce cu remorca si le planteaza pe terenul tau. In schimb iarba este incredibil de verde primavara si toamna, cand soarele nu e asa de tare sa o ingalbeneasca, si inalta pana la brau. Cineva crescut nu intre betoanele din Timisoara se poate simti fericit aici, uitandu-se la marea de iarba si la cirezile de  vaci negre. Caci peisajul nu ar fi complet daca nu ar fi ici si colo punctat de cate o cireada. Asa se vad oamenii gospodari aici, dupa cat de multe animale au. Cei mai bogati au cai, celalti au vaci.

Si in peisajul asta pitoresc trebuie sa te integrezi tu, european, obisnuit sa locuiesti in case mai vechi decat centrele lor istorice, roman obisnuit ca toate fetele cand ies in oras sa fie gatite ca de petrecere, trebuie sa te inveti sa vezi lume imbracata cu haine ca alea de la Kaufland,. Si sa mai zica cineva ca viata in SUA e usoara.

Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
December 2016
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031