Prin gaura cheii

To Much of a “Yes Man”

Posted on: April 13, 2009

Ati vazut filmul? Daca nu il recomand. Personajul interpretat de Jim Carry tocmai a suferit o depresie pentru ca s-a despartit de iubita lui si se refugiaza in propriul apartament, refuzand orice oportunitate i se ofera… cuvantul pe care il foloseste cel mai des este “NO”. Asta pana cand se intalneste cu un prieten care il duce la o adunare unde tuturor li se propune ca, pentru a-si schimba viata, sa spuna “YES” oportunitatilor care le ies in cale. De aici, viata personajului ia o turnura neasteptata. La inceput, totul decurge in spre mai bine, dar la un moment dat, nu mai reuseste sa faca fata tuturor lucrurilor la care le-a spus DA.

Si de aici vine intrebarea… Cat de “Yes Man” trebuie sa fii? Si eu am trecut printr-o situatie destul de asemanatoare. Ca sa pot sa fac fata unui esec sentimental, am inceput sa ma implic in tot felul de activitati. Ca sa nu mai trebuiasca sa ma gandesc. Ca sa pot sa dorm noaptea. Ziua mea incepea la ora 8 si se termina seara, cand picam obosita in pat. Si adormeam. Un somn greu, fara vise, fara ganduri. Problema e ca si dupa ce viata mea sentimentala a revenit la normal si mi-am gasit “the better half” nu m-am putut opri din planificat activitati…

“Vrei sa fii sefa de an?” … YES…

“Vrei sa inveti japoneza?”… YES (asta pe bune, chiar mi-am dorit foarte mult)

“Vrei sa mergem in oras?”, “Vrei sa te angajezi part-time?”, “Vrei sa iti dai atestatul la japoneza?”, “Vrei sa participi la un concurs?”, “Vrei sa mergi acolo sau dincolo?”, “Vrei sa fii in consiliul facultatii?”, “Vrei sa treci pe 7 ore?”, “Vrei sa organizezi cursul festiv si banchetul?”… totul a inceput sa devina ca o spirala care se tot strangea in jurul meu. Si in continuare nu puteam sa refuz nimic. Pana cand, dupa 4 luni de lucrat 7 ore pe zi, de organizat banchet si curs festiv, de pregatit lucrarea de diploma (pe care, vb vine, trebuia sa o fac la lucru…) am clacat. Intr-un mod pe cat de neasteptat pe atat de urat. Corpul meu nu ma mai asculta. Aveam nevoie de jumatate de ora in fiecare zi sa ma ridic din pat. Era un efort de vointa. Trebuia in fiecare dimineata sa ma concetrez sa imi aduc aminte daca am inchis usa sau nu. Si sa nu credeti ca a trecut repede. Era totul suprapus si cu caldura infernala din Timisoara, asa ca in weekend am incercat sa plec la racoare, dar asta insemna alta oboseala. Asa ca totul s-a intins pana bine in toamna (cu o saptamana petrecuta in spital, unde doctorii nu mi-au gasit nimic, dar s-au minunat cat de mult pot sa dorm).

Cine zice sa somnul e ca banca, are dreptate. Poti sa te imprumuti, dar trebuie sa dai inapoi. Si cu dobanda. Dupa licenta, pe mine m-a declarat in faliment si m-a executat…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
April 2009
M T W T F S S
« Mar   May »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
%d bloggers like this: