Prin gaura cheii

Archive for the ‘calatorie’ Category

Prima întâlnire cu al treilea mare oraș din SUA ne-a tăiat respirația. Eram doar niște mici gândăcei prinși de curent, răpiți și fascinați în același timp de tot ce descopeream. Iar noi nu am putut decât să ne lăsăm purtați, tot mai adânc  până în inima lui, acolo de unde a început totul, unde îi poți cunoaște cu adevarat sufletul.  Intrând tot mai adânc în intimitatea orașului  ne-am lăsat fermecați de ceea ce vroia el sa ne arate, și credeți-mă, are cu ce să se laude. Zgârie norii se înghesuie unul în celalalt așa de înalți și de strălucitori că până și GPS-ul s-a simțit intimidat și s-a rătăcit  Iar noi, după ce ne-am ascuns mașina pe o străduță în apropierea marelui lac, cu aparatul foto agățat de gât, am răspuns chemării și ne-am început explorarea.

Si ce loc poate fi mai bun pentru a ne începe descoperirile decât unul din cele mai înalte clădiri din SUA: John Hancock Observatory. După ce am urcat la etajul 94 în 40 de secunde, mai repede decât orice alt lift  de pe întreg continentul american, am avut ocazia sa vedem întregul oraș și sa aflam câte ceva despre ce înseamna sa fii “chicagoan”. Iar după ce privești totul de la înălțime, poți crede că orașul pentru tine nu mai are nici un secret, ca ți s-a dezvăluit în întregime  Asa că am intrat curajoși în torentul de jos, fiind apoi înghițiți de mulțime și conduși pe străzile din Downtown Chicago.

View From Upstairs

View From Upstairs

După ce ne-au amorțit gâturile de la atâta uitat după zgârie-nori am ajuns în Milenium Park, parcul central, unde orașul se deschide, iar panorama te lasă fără cuvinte, și nu doar panorama. Un nou locatar și a găsit aici casa, fiind adoptat și rebotezat, o poarta spre modernitate și eternitate (“Cloud Gate“), cunoscuta mai simplu, printre localnici ca Bobul (“The Bean”).

Cloud Gate

Cloud Gate

Ce altceva ar mai fi pe lista unui roman pentru prima data în Orașul Vânturilor? Fântâna .. da, aceea care însoțea fiecare noua aventura a lui Al, Peggy, și compania, Fantana Buckingham.

Buckingham Fountain

Buckingham Fountain

Frânți de oboseală după atâta hoinăreala am găsit un loc care să ne amintească totuși de Vechiul continent, care ne lipsea deja așa de mult,  restaurantul englezesc Elephant & Castle.

Si atunci când nu credeam că mai putem descoperi ceva nou, că am văzut toată sticla și otelul pe care le puteam vedea, s-a lăsat seara și au început să se aprindă luminile…

Night in Chicago

Night in Chicago

Advertisements

Cand am coborat prima data din avion pe aeroportul din Springfield, MO, aerul cald si umed m-a lovit in fata. Peste oboseala calatoriei de 18 ore si stresul de a calatori singura s-a suprapus socul unei civilizatii complet noi. M-am simtit complet pierduta in imensitatea campiei, pe drumurile late, cu minim doua benzi, intre magazinele perfect identice. Da, America e fractala. Oriunde te afli, in aceeasi zona geografica, in aceealeasi grupuri de magazine se succed periodic, pana uiti de unde ai plecat si incotro te indrepti. Am avut nevoie de cel putin o luna ca sa ma obisnuiesc cu ideea, nu sa ma si descurc. Si acum, dupa mai bine de 4 luni, inca mi se pare imposibil sa ma orientez, mai ales noaptea. Desi, ar trebui sa fie simplu, toate strazile urmaresc fie directia nord-sud, fie directia est-vest. Dar cand treci de doua ori pe langa acelasi magazin, iti creaza implesia ca te invarti in cerc. Dupa uimirea din prima seara, m-am obisnuit treptat cu peisajul si am inceput sa inteleg ca suntem totusi la tara, desi drumurile au 2-3 benzi. Pe ele se plimba linistit masini de acum 20-30 de ani pe care tabla sta sa pice.

Cum mai de mult credeam ca job-ul ideal este cel in care calatoresti mult prin tari straine, dorinta mea nu a ramas nepedepsita. Locuim langa orasul Springfield din statul Missouri, in Brookline Station. Adica un fel de Halta Ronat.  In general, viata e ok aici, atat timp cat nu iti propui sa faci altceva decat sa muncesti. Rutina servici-apartament se potriveste foarte bine locului. Insa incepi sa ai probleme daca vrei sa variezi. Weekendurile sunt cele mai grele, cand minutele trec cu viteza orelor si nu poti decat sa te tot gandesti ce ai mai fi facut daca erai in Romania. Cat a fost vara a mai mers cum a mers. Puteam pierde vremea la piscina sau la un gratar pe malul Table Rock, langa Branson desi incep sa intre in rutina si astea. Dar acum, ca a venit toamna si ploua din ce in ce mai mult, weekendul a devenit un chin.

Oricat de incredibil ar putea parea, nu ai absolut nimic interesant de facut. Dintre activitatile cele mai interesante sunt shoppingul si gatitul. Totul aici in zona este destul de nou ca sa nu reprezinte nimic din punct de vedere istoric, dar destul de vechi ca sa creeze impresia de demodat. Casele sunt facute dupa acelasi tipar, din acelea pe care le cumperi gata si ti le aduce cu remorca si le planteaza pe terenul tau. In schimb iarba este incredibil de verde primavara si toamna, cand soarele nu e asa de tare sa o ingalbeneasca, si inalta pana la brau. Cineva crescut nu intre betoanele din Timisoara se poate simti fericit aici, uitandu-se la marea de iarba si la cirezile de  vaci negre. Caci peisajul nu ar fi complet daca nu ar fi ici si colo punctat de cate o cireada. Asa se vad oamenii gospodari aici, dupa cat de multe animale au. Cei mai bogati au cai, celalti au vaci.

Si in peisajul asta pitoresc trebuie sa te integrezi tu, european, obisnuit sa locuiesti in case mai vechi decat centrele lor istorice, roman obisnuit ca toate fetele cand ies in oras sa fie gatite ca de petrecere, trebuie sa te inveti sa vezi lume imbracata cu haine ca alea de la Kaufland,. Si sa mai zica cineva ca viata in SUA e usoara.

Da, probabil ca nu e ce va asteptati, dar ramasesem in urma cu stirile. Dupa Pasti, mi-am trimis barbatul in lume si am plecat in Olanda. Trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu prea stiam eu foarte multe despre ce e pe acolo. Cred ca de asta impresia pe care mi-a facut-o tara a fost si mai puternica. Oamenii astia chiar merita respect. Pentru tot ce au facut si ce continua sa faca. Nu e de loc simplu sa iti scoti tara din mare in fiecare zi, in fiecare clipa, sa stai mereu de paza la fiecare milimetru in plus cu care creste sau coboara apa. Si da prieteni, in Olanda e foarte multa apa. Nu mi-as fi putut imagina ca poate exista un asemenea loc pe pamant. Auzisem eu ca parte din tara e sub nivelul marii si ca olandezii mereu isi extind tara inspre Marea Nordului. Dar mi-am imaginat ca e simplu… ai asanat bucata respectiva de pamant si gata, poti sa o folosesti. O nu, nu e nici pe departe asa. Apa vine mereu peste, asa ca mereu trebuie sa tii pamantul uscat. Fiecare bucatica de pamant e inconjurata de canale in care se colecteaza apa, un fel de puzzle de pamant si mare. Nu e de mirare atunci ca se lauda: “Dumnezeu a creat lumea, dar olandezii au creat Olanda”.

Sa revin totusi. Cum supravietuiesti? Pentru mine a fost simplu. Am avut doi prieteni minunati, Iulia si Timo, care m-au asteptat la aeroport, m-au plimbat, si deloc neimportant, m-au ferit de toate masinile, tranvaiele si da, nu in ultimul rand, bicicletele posibile. Pentru ca in Olanda are densitatea cea mai mare de biciclete din lume si e bine. Dar e si periculos. Pentru ca biciclistii astia nu au timp de tine pieton si de aiureala ta dupa o noapte de calatorit. Ei au drumul lor si daca le stai in cale, asta e… nu ai avut noroc. Dar am scapat cu bine, desi nu cred ca as fi avut curaj sa ma plimb cu bicicleta, cel putin nu in Amsterdam.

Pe agenda mea au fost mult mai multe puncte de vizitat, dar in final am reusit sa vad Den Bosch, Amsterdam, Keukenhof, Marea Nordului si Kinderdijk. Destinatii variate si foarte interesante. Da, sunt convinsa ca sunt si multe alte locuri de vazut, dar pentru 4 zile, am vazut destule. Si am descoperit Olanda. Cred ca fiecare loc pe care l-am vazut m-a invatat cateceva despre spiritul olandez. Am vazut orasul cu canale si poduri, poldere, lalele si mori de vant. Cat i-am invidiat pentru morile lor, inca de cand eram mica. Nu intelegea de ce ei pot avea asa mori frumoase si ale noastre nici macar nu au aripi. Si cand am vazut un sit cu 19 mori din 1738-1740 inca functionale… nu pot sa imi exprim gandurile in cuvinte. Totul a fost la superlativ in excursia asta.

Si ca incheiere, o galerie cu cele mai olandeze fotografii pe care le-am facut.

Orange Cake for Orange Queen

Den Bosch Canal

Amsterdam mood

Don't be sad...

Lalele, lalele

Unexpected Dutch Scenery

Kindredijk

Old Nederlands

In majoritatea vacantelor in care am fost, am incercat sa descopar culoarea locala si, cum zice in pliante, sa incurajez unicitatea locului. Dar ce se intampla atunci cand nu mai exista nimic unic? Atunci cand tot a fost facut sa raspunda nevoielor turistilor? Ce mai descoperi atunci cand totul a fost marcat, fotografiat si indosariat? Cand muntele are carari asfaltate, iar salbaticia e reparata cu lanturi si cu afise care interzic intrarea?

Probabil ca sunt prea visatoare. De ce sa nu te bucuri ca mergi pe urmele lui Columb? De ce sa nu iti placa Parcul National chiar daca e plin de restrictii? E asa pentru protectie, pentru ca oamenii i-au facut rau. Da, mi-ar fi placut sa fi stat la o pensiune mica si cocheta, cu maxim 6 camere, cu vedere la mare, intr-un cartier vechi, dar frumos, al unui oras oarecare de pe insula. Dar atunci cand tot turismul din zona se face prin marii operatori, nu prea ai de ales. Oricat de frumos, chiar nepamantean, ar fi locul in care ajungi, parca pierzi ceva din intimitatea locului. Nu vei reusi sa ii gasesti sufletul si nici sa ii intelegi istoria cand ambele au fost modificate de valul urias de turisti (si de bani). Si nu mai conteaza in ce colt de lume esti cand resortul e la fel, poti manca mancare cu orice fel de specific si poti petrece inauntru tot sejurul.

Din toate locurile vazute in excurisie, cel care mi-a fost mai aproape de inima a fost centrul orasului vechi La Laguna. Cladirile vechi, dar totusi parca ar fi fost construite ieri, orasul adormit, asteptand conquistadorii sa se reintoarca in Europa dupa peripetii in Lumea Noua, linistea si da, absenta altor turisti, m-au facut sa il indragesc. Dar poate totul a fost o iluzie, in zi de sarbatoare cand toti erau plecati la carnaval, in orasul vecin.

Experienta inedita a concediului nostru din Croatia si cea mai faina aventura a fost ziua de sailing. O parte din grup (6 din 12) am inchiriat o barcuta cu panze si am navigat pe Marea Adriatica. Nu, nu va faceti probleme. Nu am fost de capul nostru. Am avut un mosulet pe post de skipper, care a condus de fapt barca, dar ne-a si povestit o gramada de chestii despre cum se navigheaza si unde sunt locurile cele mai frumoase din zona. Baietii au si invatat cate putin despre cum se manevreaza velele si cum poti sa navighezi contra vantului.

 

Andrei ajutand la desprinderea de mal

 

Excursia a durat o zi intreaga in care am mers cu panze (la dus), ne-am oprit pentru o baie in apropierea unei insule si apoi ne-am oprit pe insula Lopud, unde am mancat si apoi ne-am intors, manati de motor si nu de vant de data asta.

Barcuta noastra in portul Lopud

Nu a fost de la inceput totul frumos… cand am iesit in portul Dubrovnik si din apele protejate de insule si am ajuns in larg… stomacul meu a cam avut o problema. Asa ca, cel putin o ora am zacut tolanita la prova, cat mai intinsa, ca asa parca nu ma deranja atat de tare zgaltaitul. Dupa un timp am inceput sa ma obisnuiesc si am reusit sa ma ridic putin de acolo, dar nu destul de mult ca sa merg in cabina dupa aparatul foto…

 

La intoarcere, podul din Dubrovnik

 

Abia la intoarcere mi-am facut curaj si din cateva incercari am ajuns jos dupa aparat.

 

Al nostru faimos Skipper

 

Deja toata lumea era obosita, asa ca ne-am intors folosind motorul barcii. Baietii dormeau in cabina, noi admiram apusul.

 

Apusul de pe barcuta

 

Probabil ca nu m-as aventura la o croaziera de o saptamana cu asa barcuta, dar m-am mai duce asa, cate o zi, si in alte locuri.

Daca aveti drum in Croatia, Plitvicka Jezera trebuie sa fie un reper intre locurile care merita vizitate.

Zona s-a format similar cu relieful karstic de la noi, doar ca in cazul asta, fenomenul s-a manifestat la suprafata. In loc sa rezulte pesteri cu stalactite si stalagmite, s-au format lacuri in trepte, despartite de baraje construite natural, din calcar, care comunica intre ele prin cascade. Padurea din jurul lacurilor este cel mai vechi Parc National din Croatia si este locuita de familii de ursi.

Vizita poate dura intre jumatate de zi si o zi intreaga, depinde de cat timp are fiecare. Noi am preferat sa scurtam de exemplu o bucata buna mergand cu vaporasul, pentru ca trebuia sa plecam acasa. Si depinde si de cat timp stai sa faci poze. Pentru ca poti fotografia aproape orice lucru de acolo.

Cat de frumos a fost? Cand imi amintesc de turul nostru pe acolo, melodia la care ma gandesc aproape imediat este “Heaven is a Place on Earth”. Nu poti sa iti imaginezi un albastru atat de curat, o apa asa de limpede, in care sa vezi inotand pestii, cascade la tot pasul.

Si cum imaginea face cat o mie de cuvinte…

Am fost in concediu. O saptamana. Si acum, cu mintea odihnita ma apuc sa compun iar pe blog.

Unde am fost? Anul asta am vizitat Croatia. Ca statiune de destinatie am ales Dubrvnik-ul, taman in celalalt capat de tara. A fost un drum lung si obositor, dar a meritat efortul. A fost cel mai frumos litoral unde am fost pana acum. Vila in care am stat a fost superba si ca bonus, balconul principal avea vedere la mare si la cetate si la portul vechi si era incadrat de 2 palmieri.

Plaja e adevarat ca nu e chiar perfecta, daaar, apa compenseaza acest mic defect. Noi mergeam dimineata pe plaja de langa cetate si dupa-masa pe o plaja ceva mai departe, dar mai putin aglomerata. Ambele plaje aveau nisip, dar si destul de mult pietris. In schimb, marea era de un albastru pur, foarte curata si stravezie. Pe mine m-a vrajit din primul moment amestecul intre peisajele mediteraneene si incarcatura istorica a locului.

In ciuda bombardamentelor din anii 90, Dubrovnikul este un oras bine conservat. Te poti plimba pe strazile pietruite inca din secolul 13-14, pe o piatra deja lucioasa de pasii atator generatii de oameni. Sunt foarte multe cladiri vechi care pot fi vizitate. Si muzee. Noi am fost doar pe zidurile cetatii, de unde se vede orasul foarte frumos.

A fost o surpriza sa descoperim ca in general lumea nu merge la plaja de dimineata. Numai noi (fetele) eram pe acolo. Doar de dupa-masa se aglomera si atunci nu mai mergeam pe plaja de langa portul vechi, ci pe o alta, ceva mai departe, dar mai libera. Aici aveam de coborat si apoi de urcat cam 170 de trepte: un mod foarte natural de a te mentine in forma. De altfel cam asa este peste tot in Dubrovnik. Mereu ai de urcat si coborat scari.

Am incercat sa profitam ca suntem la mare si sa comandam doar mancare specifica. Asa ca am urmat o dieta de “sea food”: creveti, caracatita, calamari si tot felul de pesti.

Deja mi s-a facut dor de mare… doar compunand “post”-ul asta! Voi reveni cu poze, cand le recuperez.

UPDATE: Gata! Mi-am recuperat pozele… Cateva impresii din Dubrovnik:

Plaja si cetatea

Portul vechi

Insula Lopud

Stradun (strada principala)

Cetatea noaptea (poza de pe balcon)

Cetatea


Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
September 2017
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930