Prin gaura cheii

Cand am coborat prima data din avion pe aeroportul din Springfield, MO, aerul cald si umed m-a lovit in fata. Peste oboseala calatoriei de 18 ore si stresul de a calatori singura s-a suprapus socul unei civilizatii complet noi. M-am simtit complet pierduta in imensitatea campiei, pe drumurile late, cu minim doua benzi, intre magazinele perfect identice. Da, America e fractala. Oriunde te afli, in aceeasi zona geografica, in aceealeasi grupuri de magazine se succed periodic, pana uiti de unde ai plecat si incotro te indrepti. Am avut nevoie de cel putin o luna ca sa ma obisnuiesc cu ideea, nu sa ma si descurc. Si acum, dupa mai bine de 4 luni, inca mi se pare imposibil sa ma orientez, mai ales noaptea. Desi, ar trebui sa fie simplu, toate strazile urmaresc fie directia nord-sud, fie directia est-vest. Dar cand treci de doua ori pe langa acelasi magazin, iti creaza implesia ca te invarti in cerc. Dupa uimirea din prima seara, m-am obisnuit treptat cu peisajul si am inceput sa inteleg ca suntem totusi la tara, desi drumurile au 2-3 benzi. Pe ele se plimba linistit masini de acum 20-30 de ani pe care tabla sta sa pice.

Cum mai de mult credeam ca job-ul ideal este cel in care calatoresti mult prin tari straine, dorinta mea nu a ramas nepedepsita. Locuim langa orasul Springfield din statul Missouri, in Brookline Station. Adica un fel de Halta Ronat.  In general, viata e ok aici, atat timp cat nu iti propui sa faci altceva decat sa muncesti. Rutina servici-apartament se potriveste foarte bine locului. Insa incepi sa ai probleme daca vrei sa variezi. Weekendurile sunt cele mai grele, cand minutele trec cu viteza orelor si nu poti decat sa te tot gandesti ce ai mai fi facut daca erai in Romania. Cat a fost vara a mai mers cum a mers. Puteam pierde vremea la piscina sau la un gratar pe malul Table Rock, langa Branson desi incep sa intre in rutina si astea. Dar acum, ca a venit toamna si ploua din ce in ce mai mult, weekendul a devenit un chin.

Oricat de incredibil ar putea parea, nu ai absolut nimic interesant de facut. Dintre activitatile cele mai interesante sunt shoppingul si gatitul. Totul aici in zona este destul de nou ca sa nu reprezinte nimic din punct de vedere istoric, dar destul de vechi ca sa creeze impresia de demodat. Casele sunt facute dupa acelasi tipar, din acelea pe care le cumperi gata si ti le aduce cu remorca si le planteaza pe terenul tau. In schimb iarba este incredibil de verde primavara si toamna, cand soarele nu e asa de tare sa o ingalbeneasca, si inalta pana la brau. Cineva crescut nu intre betoanele din Timisoara se poate simti fericit aici, uitandu-se la marea de iarba si la cirezile de  vaci negre. Caci peisajul nu ar fi complet daca nu ar fi ici si colo punctat de cate o cireada. Asa se vad oamenii gospodari aici, dupa cat de multe animale au. Cei mai bogati au cai, celalti au vaci.

Si in peisajul asta pitoresc trebuie sa te integrezi tu, european, obisnuit sa locuiesti in case mai vechi decat centrele lor istorice, roman obisnuit ca toate fetele cand ies in oras sa fie gatite ca de petrecere, trebuie sa te inveti sa vezi lume imbracata cu haine ca alea de la Kaufland,. Si sa mai zica cineva ca viata in SUA e usoara.

Privirea ta, e la fel ca atunci

cand te-am vazut prima oara.

Si zambetul trist, si vocea…

Toate-ti sunt la fel

si toate imi par cunoscute.

Vapaile pielii tale,

si murmurul vocii

atunci cand mangaierile tale

mi se daruie,

invie in mine speranta nemuririi.

Ramai langa mine,

asa cum ai ramas mereu.

Zambeste-mi,

cum mi-ai zambit prima oara.

Eu, sunt doar o parte

din fiinta ta.

Eu, sunt doar un licar de lumina

in viata ta.

Eu…sunt amintirea diminetilor

ce-au inflorit pentru noi

Eu…

Tu…

Si nimic mai mult

Da, probabil ca nu e ce va asteptati, dar ramasesem in urma cu stirile. Dupa Pasti, mi-am trimis barbatul in lume si am plecat in Olanda. Trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu prea stiam eu foarte multe despre ce e pe acolo. Cred ca de asta impresia pe care mi-a facut-o tara a fost si mai puternica. Oamenii astia chiar merita respect. Pentru tot ce au facut si ce continua sa faca. Nu e de loc simplu sa iti scoti tara din mare in fiecare zi, in fiecare clipa, sa stai mereu de paza la fiecare milimetru in plus cu care creste sau coboara apa. Si da prieteni, in Olanda e foarte multa apa. Nu mi-as fi putut imagina ca poate exista un asemenea loc pe pamant. Auzisem eu ca parte din tara e sub nivelul marii si ca olandezii mereu isi extind tara inspre Marea Nordului. Dar mi-am imaginat ca e simplu… ai asanat bucata respectiva de pamant si gata, poti sa o folosesti. O nu, nu e nici pe departe asa. Apa vine mereu peste, asa ca mereu trebuie sa tii pamantul uscat. Fiecare bucatica de pamant e inconjurata de canale in care se colecteaza apa, un fel de puzzle de pamant si mare. Nu e de mirare atunci ca se lauda: “Dumnezeu a creat lumea, dar olandezii au creat Olanda”.

Sa revin totusi. Cum supravietuiesti? Pentru mine a fost simplu. Am avut doi prieteni minunati, Iulia si Timo, care m-au asteptat la aeroport, m-au plimbat, si deloc neimportant, m-au ferit de toate masinile, tranvaiele si da, nu in ultimul rand, bicicletele posibile. Pentru ca in Olanda are densitatea cea mai mare de biciclete din lume si e bine. Dar e si periculos. Pentru ca biciclistii astia nu au timp de tine pieton si de aiureala ta dupa o noapte de calatorit. Ei au drumul lor si daca le stai in cale, asta e… nu ai avut noroc. Dar am scapat cu bine, desi nu cred ca as fi avut curaj sa ma plimb cu bicicleta, cel putin nu in Amsterdam.

Pe agenda mea au fost mult mai multe puncte de vizitat, dar in final am reusit sa vad Den Bosch, Amsterdam, Keukenhof, Marea Nordului si Kinderdijk. Destinatii variate si foarte interesante. Da, sunt convinsa ca sunt si multe alte locuri de vazut, dar pentru 4 zile, am vazut destule. Si am descoperit Olanda. Cred ca fiecare loc pe care l-am vazut m-a invatat cateceva despre spiritul olandez. Am vazut orasul cu canale si poduri, poldere, lalele si mori de vant. Cat i-am invidiat pentru morile lor, inca de cand eram mica. Nu intelegea de ce ei pot avea asa mori frumoase si ale noastre nici macar nu au aripi. Si cand am vazut un sit cu 19 mori din 1738-1740 inca functionale… nu pot sa imi exprim gandurile in cuvinte. Totul a fost la superlativ in excursia asta.

Si ca incheiere, o galerie cu cele mai olandeze fotografii pe care le-am facut.

Orange Cake for Orange Queen

Den Bosch Canal

Amsterdam mood

Don't be sad...

Lalele, lalele

Unexpected Dutch Scenery

Kindredijk

Old Nederlands

Cat de inselatoare poate fi vederea noastra… ne incredem atat in ea si ne joaca feste de atatea ori. Ce anume poate sa ne posedeze ca intr-o secunda, la volan fiind, sa ni se para culoarea semaforului verde si sa intram in intersectie? Ne uitam cu coada ochiului, vedem verde si calcam pe acceleratie. Putem apoi sa juram cu mana pe Biblie ca am facut bine. Si daca am gresit? Poate sa ne mai convinga cineva? Cand am vazut “cu ochii nostri” ca e verde? Si cand la volanul celeilate masini e o blonda? Da, probabil ca toata lumea ii ia partea pentru ca e femeie si are septar. In loc sa multumim cerului ca suntem intregi, vom striga cat putem de tare ca e o nedreptate. Ca nu am gresit. Ca, impotriva oricarei logici, cealata masina a intrat pe rosu. Oare in fata unei filmari a incidentului am avea puterea sa recunoastem ca totusi ne-am inselat? Sau am fi convinsi ca e trucata? Cred ca e cel mai greu lucru din lume… sa acceptam ca ochii nostri ne pot pacali. Ca desi am vazut ceva, logic nu putea sa fie asa. Si oare cum am putea faca sa nu ni se intample niciodata asta?

PS. Nu, nu am patit nimic cu masina, dar in fata noastra un tico (sau matiz) a intrat in intersectie pe verde intermitent desi veneau masini. Cum de nu le-a vazut nu imi dau seama. Noi sigur am mai avut macar un minut rosu dupa. Si au mai trecut pe verde pe celalalt drum inca macar 5 masini dupa accident. Dar omul era convins ca a avut verde si ca nu el a gresit… si cred ca nimic din lume nu ar fi putut sa il convinga contrarul…

In majoritatea vacantelor in care am fost, am incercat sa descopar culoarea locala si, cum zice in pliante, sa incurajez unicitatea locului. Dar ce se intampla atunci cand nu mai exista nimic unic? Atunci cand tot a fost facut sa raspunda nevoielor turistilor? Ce mai descoperi atunci cand totul a fost marcat, fotografiat si indosariat? Cand muntele are carari asfaltate, iar salbaticia e reparata cu lanturi si cu afise care interzic intrarea?

Probabil ca sunt prea visatoare. De ce sa nu te bucuri ca mergi pe urmele lui Columb? De ce sa nu iti placa Parcul National chiar daca e plin de restrictii? E asa pentru protectie, pentru ca oamenii i-au facut rau. Da, mi-ar fi placut sa fi stat la o pensiune mica si cocheta, cu maxim 6 camere, cu vedere la mare, intr-un cartier vechi, dar frumos, al unui oras oarecare de pe insula. Dar atunci cand tot turismul din zona se face prin marii operatori, nu prea ai de ales. Oricat de frumos, chiar nepamantean, ar fi locul in care ajungi, parca pierzi ceva din intimitatea locului. Nu vei reusi sa ii gasesti sufletul si nici sa ii intelegi istoria cand ambele au fost modificate de valul urias de turisti (si de bani). Si nu mai conteaza in ce colt de lume esti cand resortul e la fel, poti manca mancare cu orice fel de specific si poti petrece inauntru tot sejurul.

Din toate locurile vazute in excurisie, cel care mi-a fost mai aproape de inima a fost centrul orasului vechi La Laguna. Cladirile vechi, dar totusi parca ar fi fost construite ieri, orasul adormit, asteptand conquistadorii sa se reintoarca in Europa dupa peripetii in Lumea Noua, linistea si da, absenta altor turisti, m-au facut sa il indragesc. Dar poate totul a fost o iluzie, in zi de sarbatoare cand toti erau plecati la carnaval, in orasul vecin.

Cum as fi putut sa numesc altfel primul post de dupa nunta? Intamplarea face ca la plecarea in luna de miere mi-am cumparat o carte noua, cea a lui Elisabeth Gilbert care continua “Eat, pray, love”. Stiti cum se numeste? “Committed”, iar traducerea in limba romana… “Si am spus da”.

Nu urmeaza sa scriu despre cum au fost pregatirile sau tot ce s-a intamplat in ziua X, ci despre cartea pe care am descoperit-o apoi si care a adaugat o noua perspectiva asupra vietii noastre viitoare.

Stiu ca am obiceiul de am ma identifica cu personajele, dar de data asta nu a fost cazul. Cartea este incercarea autoarei de a intelege si de a se impaca cu cea de-a doua casatorie, dar si un studiu asupra casatoriei in familiile europene si americane. Cred totusi ca va fi mult mai greu de ecranizat ca si precedenta carte.

Da, stiu, nu se potriveste. Noi am fi, dupa chiar parerea ei, niste copiii care s-au aruncat cu capul inainte fara sa ne gandim prea mult. Dar ne-am gandit. Si ne si incadram destul de bine in toate statisticile pe care le enumera in carte. Nu pot sa zic ca nu exista semne de intrebare cand ne gandim in viitor, dar cu incredere unul in celalalt si in Dumnezeu vom invata sa se construim viata impreuna.

Si cand am vazut lalelele galbene de pe coperta… pur si simplu a trebuit sa cumpar cartea.

Putem sa ne traim viata ca si cand nimic nu este o minune. Sau putem sa o traim ca si cand totul este. Ca ne trezim dimineata, ca suntem sanatosi, ca avem o familie minunata, ca e pace si avem unde sa mergem sa muncim. Dar unii aleg sa se planga… ca soarele nu rasare destul de repede, ca banii sunt prea putini sau ajung prea tarziu, ca e albastru cand putea fi portocaliu, ca e portocaliu, dar ar fi aratat mai bine rosu. Ca in alte tari e mai bine, desi judecand la rece, cand putea sa ramana nu a facut-o…

Da, putem sa stam si sa socotim fiecare lucru care nu este asa cum ne dorim si sa ne plangem. Dar putem si sa ne bucuram de lucrurile aparent “nesemnificative” pe care le avem. Ma gandeam la toate astea cand am primit un email despre “vampirismul energetic”. Nu ca as fi de acord cu tot ce scria pe acolo, dar oamenii care se plang tot timpul si sunt mereu nemultumiti poti fi o povara. Sau pot doar sa iti strice ziua, ceea ce poate nu e chiar de dorit.

Asa ca, Zambiti, va rog! Nimic nu te face mai fericit decat o baie fierbinte dupa ce ai stat o saptamana in spital. Credeti-ma pe cuvant!

Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
May 2017
M T W T F S S
« Jun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031