Prin gaura cheii

Posts Tagged ‘carte

Cartile au si ele sufletul lor. O stiu. O simt. In fiecare carte pe care o deschid si o citesc, sau poate doar o rasfoiesc. Unele sunt tinere, curate, aranjate. Miros a nou. Si le deschid cu grija si un fel de religiozitate. Nu cumva sa le gonesc spiritul. Altele sunt batrane, roase, se vede ca au multe experiente. Foile lor au fost intoarse de multe ori. Viata lor e catre sfarsit. Dar nu e inca gata. Si ele au mirosul lor, un miros amestecat, un amalgam furat de la fiecare cititor. Cartile astea sunt ca un om batran, peste care viata a trecut frumos, care poate de acu sa iti povesteasca aventurile lui din tinerete. Alte carti sunt ilustre, rasfatate in coperti de piele, sau imbracate in coperti frumoasa, ca galzura de pe torturile fandosite. Iti inspira respect. Ca un domn batran, in frac si cu joben. Iti fac o onoare ca te lasa sa le cunosti. Si mai sunt cartile bolnave, cele care au trait pana acum in nepasare. Si ele ar putea sa iti povesteasca viata. Dar vei avea nevoie de cel putin un pachetel de servetele. Si crede-ma, le vei folosi pe toate. Pentru ca cei care le-au avut nu le-au ingrijit. Sunt rupte, indoite, patate. Sunt obosite si triste. Vei stii cand rasfoieste o asemenea carte. Pentru ca plange.

Cand deschid cartea, ii simt mirosul si stiu imediat. Le recunosc. Si recunosc. Imi place.

Una din primele carti-memorii pe care le-am citit a fost asta, “Die Weisse Massai”, scrisa de Corrine Hoffman. Autoarea, isi povesteste aventura exotica din Kenia, unde s-a mutat pentru a-si trai povestea de dragoste cu un razboinic Samburu. Mie mi-a placut felul in care a fost scrisa, desi nu pot sa inteleg motivatia din spatele gestului ei… sa iti lasi viata tihnita din Elvetia pentru a te aventura sa traiesti in  cort si sa te lupti pentru viata de zi cu zi, impreuna cu un om dintr-o cultura despre care habar nu ai nimic. Poate sunt eu de vina, dar nu pot sa cred ca pot reusi relatii in care doi oameni sunt asa de diferiti. Si asa fiecare trebuie sa lase de la el… dar in cazuri extreme? In fine, povestea e interesanta si are chiar si o continuare, Adio, Africa (apropo… daca mi-a vazut cineva cartea asta, ca nu o gasesc…)

Am vazut si filmul… care incearca sa respecte cartea cat mai fidel, inclusiv faptul ca ea vorbea germana si ca nu se intelegeau aproape de loc. Doar un mic amanunt… personajele reale nu aratau asa de bine ca actorii (la finalul cartii sunt cateva poze cu cei doi protagonisti).

Si, ca incheiere, un citat din carte… si o poza cu actorii din film

“Parca ma loveste un fulger. Un barbat inalt si foarte frumos, cu o infatisare exotica si cu un ten cafeniu inchis, sta pe jos, intins peste balustrada bacului, intr-o pozitie lejera. […] Singura lui imbracaminte este o carpa scurta, rosie, prinsa de jur imprejurul coapselor. In schimb, poarta o multime de podoabe: un nasture mare de sidef viu stralucitor, fixat de niste perle de toate culorile, ii decoreaza fruntea. Parul lung si rosu este impletit in cozi subtiri. Pe fata lui sunt pictate desene, care coboara pana la piept, unde se-ncruciseaza doua coliere din perle colorate. La incheieturile mainilor are mai multe bratari. Fata lui este atat de frumoasa, incat se poate spune ca se apropie de perfectiune si ca seamana cu cea a unei femei. Numai ca tinuta lui, privirea mandra si constructia musculara vanjoasa tradeaza faptul ca este barbat. Nu-mi mai pot intoarce privirea de la el. Asa cum sta, in apusul de soare, arata ca un zeu tanar.” (Corrine Hoffman – Indragostita de un masai)


Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
May 2017
M T W T F S S
« Jun    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031