Prin gaura cheii

Posts Tagged ‘opinie

… dependenta de Internet si de TV. Pare ciudat, nu? Sluja ma obliga sa stau zilnic in fata calculatorului, asa ca din cand in cand mai arunc si eu un ochi pe internet. Nu ca as fi Chuck Norris care a citit tot Internetul de doua ori… Si seara, cand ajung acasa, ma uit la televizor. Nimic exagerat, nu? Asa am crezut si eu. Pana cand m-am trezit intr-o vacanta (doar de o saptamana) faca internet si televizor. WOW! Cum se poate asa ceva?  In era tehnologiei? Cei unde stam sunt niste inapoiati, nu?

Si atunci am facut o descoperire surprinzatoare… eu ce ma fac fara? EU CE FAC ACUM? Da, parem pierduti. Avem nevoie de toate imaginile si sunetele si informatia care ne bombardeaza zi de zi mintea. Si daca asta nu e definitia dependentei… atunci nu stiu ce mai e. Incearca 2 zile sa nu deschizi calculatorul si nici televizorul si ai sa vezi. La inceput e un fel de panica. Nu mai stii ce sa faci. De parca oamenii, pana acum 20 de ani, nici nu traiau. “TREBUIE SA FII INFORMAT!” asa ca incerci mereu sa fii la curent cu toate. Nu poti. Si nici nu poti sa traiesti doar online. Da, stiu, si eu am cont pe o gramada de site-uri de socializare. Dar cu prientenii cel mai fain te intalnesti la o cafea, nu virtual. Si ce daca nu ai mai postat de mult pe facebook sau pe twitter? Doua mii de prieteni acolo nu conteaza ca 2 prieteni aici, intre oamenii in carne si oase.

Ce-i de facut? Eu de atunci incerc sa am macar o zi pe saptamana fara. Am renuntat la jocuri. Ies mai mult afara. Citesc. Ati incercat vreodata sa ascultati linistea?

Advertisements

Cineva zicea o data ca poate trai intr-o lume a barbatilor atat timp cat poate sa fie femeie in ea.

Cred ca principalul motiv pentru care am suferit cu ocazia primei mele vizite in Anglia a fost ca m-am simtit de-feminizata. Aceeasi bocanci, aceeasi blugi…. aceeasi vesta reflectorizanta. In plus, pentru ca urma sa stam mult, mi-am dat jos unghiile puse cu gel, iar ce a ramas erau asa de subtiri ca o foita de ceapa si dureau. Nu puteau fi date cu oja si trebuiau taiate tot timpul foarte scurt. La tinuta asta fix sa ma fardez mai lipsea…

Asa am umblat prin depozit timp de doua luni. Si pot zice cu mana pe inima ca mi-au lipsit rochitele mele si sandalele si toate hainutele pe care mi le-am luat si pe care nu le-am putut purta in vara asta. Dar incercam sa trec neobservata pe acolo. Adica… nu vroiam sa atrag atentia ca sunt femeie si restul toti sunt barbati. Ca si asa s-au uitat ciudat la mine de la inceput si nici nu aveam toaleta pentru femei in containerul care ne tinea loc de birou.

Dar au trecut astea doua luni. Si incet, incet am inteles ca ei se uita chioras la noi si pentru ca suntem romani si ca indiferent ce o sa facem, tot o sa dea vina pe noi pentru toate problemele lor. Asa ca am hotarat sa fiu femeie. Bocancii au ramas si blugii si vesta reflectorizanta. Dar am unghiile facute cu oja, si am pulovere dragute si cu esarfe asortate. Si pe cine deranjeaza o dunga discreta la ochi. Si pentru ca tot a venit iarna, m-am accesorizat si cu o pereche de manusi fara degete, ca sa si pot lucra, ca doar nu e parada modei aici…

Tags: , ,

“sunt mai cinstiti si uneori mai lorzi!”
sau?…

Un singur catel necajit, pe care il vezi pe strada, slab si murdar, in care vezi ca da cineva sau unor indivizi li se pare distractiv sa il urmareasca cu biciletele… nu poate sa iti inspire decat mila. DAR… ce se intampla cu haitele de cartier? Cu cainii pe care locatarii inconstienti ii declara “cainii blocului” atunci cand ar fi in pericol sa fie luati, dar uita ca ar fi cainii lor cand se intampla sa muste cate un trecator? Si care de fapt nu is asuma nici un fel de raspundere fata de cainele pe care il “protejeaza”… si fata de actiunile lui.

Poate o lege pentru protectia animalelor, care sa le asigure fiecaruia o viata decenta, intr-o familie… poate se poate face CEVA, pentru ca situatia devine din ce in ce mai grava fara nici o nici o masura si vom ajunge sa fim intr-un razboi cu animalele de pe strada.  Si sa fii atacat seara, cand te intorci acasa de haita din cartier nu este chiar ce iti doresti dupa o zi de munca. Si atunci cand ti-e tie sanatatea in pericol ce ar trebui sa faci? Cum spuneam cuiva mai de mult, si in SUA, unde au o lege pentru protectia animalor cat de cat pusa la punct, acele exemplare care nu se mai pot reintegra intr-o familie sunt “humanly euthanized”. Ii e mai bine unui caine sa saca bolnav si flamand in strada, pana cand moare? Si daca ii adunam pe toti, ce facem cu ei? Cati bani ar fi decent sa investim ca stat in asa ceva… “decent” raportandu-ne la banii alocati pentru diversele categorii de persoane care au nevoie de ajutor. Daca nu avem bani pentru spitale, orfelinate, pentru plata pensiilor si a salariilor, cat putem sa dam adaposturilor pentru caini? Da, se poate ca fiecare sa dea 2% din impozit pentru ONG-urile care se ocupa de asta… dar aceeasi bani s-ar putea duce la SMURD sau la un spital pentru copii.

Pentru ca, in final, e vorba de “survival of the fittest”….

Update:  Sa nu ma intelegeti gresit… imi plac foarte mult animalele si am mai salvat si eu cate una de pe strada. Doar ca nu putem sa ii salvam pe toti. Unii sunt prea agresivi ca sa mai poata sa aiba un stapan. Altii sunt prea bolnavi. Si in plus, conditiile din adaposturi sunt departe de a fi optime. Dar in final, si problema animalelor fara stapan tine de civilizatie… cand totul e asa cum e, cum sa ne asteptam ca in cazul asta sa fie bine…

Si ca sa vin si cu solutii, nu doar cu critici:

1. Ar trebui promovata steriliarea animalelor (in special a celor de la tara). Eventual, la un pret foarte mic, cu ajutorul unui ONG. De ce asta?… pentru ca lumea sa nu mai abandoneze puii in fiecare an.

2. Selectia animalelor care pot sa fie date in adoptie. Eventual o mai buna promovare.

3. Sanctionarea celor care abandoneaza animalele. (desi e mai greu de demontrat…)

Oare s-ar putea asa ceva?

Daca ceva ma revolta sunt nesimtitii din trafic. Bine, sunt de tot felul, dar un anumit tip ma scoate cel mai tare din sarite. E vorba de acele personaje care nu se dau la o parte din calea Salvarii, ca las ca stiu ei, ala nu se grabeste de fapt. Da cine esti TU ca sa hotarasti daca Salvarea e in misiune sau nu?
Am vazut ieri o secventa de genu… cand salvarea a venit o strada intrega cu sirena pornita si la semafor erau 3 masini care nu au facut nici macar cel mai mic gest sa se dea din calea ei sa poata sa treaca.
La toti astia, asa le doresc sa aiba nevoie de salvare si sa nu vina… se mai pot mira de ce? Pe de o parte, nu te tragi din calea Salvarii, pe de alta parte, urli ca aia ajung prea tarziu cand sunt chemati. Numai mie mi se pare anormala situatia?

Tags: ,

Aveam eu o nelamurire de mai demult... cum ca lumea de fapt de asta intra in orice retea sociala pe Internet. Ok. Pot sa imi dau seama ca pentru asta se folosesc hi-cinci, cartea-de-fetze si altele, dar nu credeam ca inclusiv jocurile online se joaca pentru asa ceva.

Printre alte ocupatii, raspund la intrebari ale incepatorilor pe un asemenea joc. Jucatorii nu pot sa vada care este jucatorul caruia ii scriu. Ei scriu la “Suport”. E, daca e Suport, inseamna ca e un EL, nu? Cel putin asa a crezut domnisoara care mi-a scris si care, pentru ca am fost “dragut”, a inceput sa imi ceara date personale…

NU, NU, NU… nu vreau sa agat pe nime… nici macar nu sunt sigura ca vreau sa mai cunosc oameni noi, din pacate… cel putin sunt suspicioasa la orice new friend pe care nu il cunosc. Pentru ca, din pacate am dat de tot felul de oameni. Incluziv de o tipa, care dupa id, cica ar fi avut 26 de ani, care i-a scris prietenului meu pe mess… pentru ca, lua la intamplare posibile adrese ale unor oameni care aveau acelasi nume de familie ca si al ei. La varsta aia ar trebui sa ai mai multa minte, nu? Oricum, am convins-o eu sa nu il mai caute :))

Asa ca… FERITI-VA de MAGARUS

Ati vazut filmul? Daca nu il recomand. Personajul interpretat de Jim Carry tocmai a suferit o depresie pentru ca s-a despartit de iubita lui si se refugiaza in propriul apartament, refuzand orice oportunitate i se ofera… cuvantul pe care il foloseste cel mai des este “NO”. Asta pana cand se intalneste cu un prieten care il duce la o adunare unde tuturor li se propune ca, pentru a-si schimba viata, sa spuna “YES” oportunitatilor care le ies in cale. De aici, viata personajului ia o turnura neasteptata. La inceput, totul decurge in spre mai bine, dar la un moment dat, nu mai reuseste sa faca fata tuturor lucrurilor la care le-a spus DA.

Si de aici vine intrebarea… Cat de “Yes Man” trebuie sa fii? Si eu am trecut printr-o situatie destul de asemanatoare. Ca sa pot sa fac fata unui esec sentimental, am inceput sa ma implic in tot felul de activitati. Ca sa nu mai trebuiasca sa ma gandesc. Ca sa pot sa dorm noaptea. Ziua mea incepea la ora 8 si se termina seara, cand picam obosita in pat. Si adormeam. Un somn greu, fara vise, fara ganduri. Problema e ca si dupa ce viata mea sentimentala a revenit la normal si mi-am gasit “the better half” nu m-am putut opri din planificat activitati…

“Vrei sa fii sefa de an?” … YES…

“Vrei sa inveti japoneza?”… YES (asta pe bune, chiar mi-am dorit foarte mult)

“Vrei sa mergem in oras?”, “Vrei sa te angajezi part-time?”, “Vrei sa iti dai atestatul la japoneza?”, “Vrei sa participi la un concurs?”, “Vrei sa mergi acolo sau dincolo?”, “Vrei sa fii in consiliul facultatii?”, “Vrei sa treci pe 7 ore?”, “Vrei sa organizezi cursul festiv si banchetul?”… totul a inceput sa devina ca o spirala care se tot strangea in jurul meu. Si in continuare nu puteam sa refuz nimic. Pana cand, dupa 4 luni de lucrat 7 ore pe zi, de organizat banchet si curs festiv, de pregatit lucrarea de diploma (pe care, vb vine, trebuia sa o fac la lucru…) am clacat. Intr-un mod pe cat de neasteptat pe atat de urat. Corpul meu nu ma mai asculta. Aveam nevoie de jumatate de ora in fiecare zi sa ma ridic din pat. Era un efort de vointa. Trebuia in fiecare dimineata sa ma concetrez sa imi aduc aminte daca am inchis usa sau nu. Si sa nu credeti ca a trecut repede. Era totul suprapus si cu caldura infernala din Timisoara, asa ca in weekend am incercat sa plec la racoare, dar asta insemna alta oboseala. Asa ca totul s-a intins pana bine in toamna (cu o saptamana petrecuta in spital, unde doctorii nu mi-au gasit nimic, dar s-au minunat cat de mult pot sa dorm).

Cine zice sa somnul e ca banca, are dreptate. Poti sa te imprumuti, dar trebuie sa dai inapoi. Si cu dobanda. Dupa licenta, pe mine m-a declarat in faliment si m-a executat…

Ieri am citit un text intitulat:

“MESAJ DE LA CEI CARE AU DESCOPERIT COCA-COLA/Scrisoare către liceeni” si scris de Tudor Chirila.

Fac o paranteza ca sa spun ca eu, spre deosebire de multe fete de varsta mea, nu am nici un fel de pasiune nemarturisita pentru acest specimen. Dimportiva. Nu, nu zic ca nu imi place muzica de la Vama Veche (nu VAMA), dar nu uit nici o secunda ca singurul lui merit a fost acela de a canta ce au compus ceilalti. Si chiar daca nu recunoaste acest lucru, se vede… in noile melodii. El, sincer, mi se pare cam alcoolic si… nu imi dau mai departe cu parerea, ca l-am vazut doar ca bea.

Sa revenim. Scrisoarea se adreseaza tinerilor de acum. Celor care sunt acum in liceu (si dupa parerea mea, se poate aplica la fel de bine celor care sunt acum in facultate) si ii indeamna sa schimbe mentalitatea. Sa nu se mai lase influentati de tot ce vad si aud la televizor. Sa inceapa sa gandeasca.

Sfaturile lui, pentru noua generatie suna cam asa:

  • CITIŢI. CITIŢI MULT! Foarte adevarat. Trebuie sa iti deschizi orizonturile. Sa nu crezi tot ce ti se spune. Sa afli tu. Sa cauti in mai multe locuri.
  • NU VĂ DUŞMĂNIŢI PROFESORII! Asta este intr-adevar un sfat care ar trebui ascultat. Nu am inteles campania asta nationala importiva profesorilor. Marea majoritate nu sunt asa cum sunt prezentati la televizor. Sunt oameni care si-au dedicat viata acestui lucru. Sunt oameni care fac asta din pasiune si nu pentru putinii bani pe care ii primesc. Acum stai si gandeste-te putin, la profesorii pe care i-ai avut la clasa… cati ti-au cerut ceva, in afara de sa inveti? Pe cati ii stii sa aiba vile si masini scumpe? M-ai gandeste-te inainte sa arunci cu pietre in ei.
  • NU VĂ MAI LUAŢI DUPĂ ZIARE! Sau dupa TV sau orice alt mediu de informare. Poate fi la fel de bine si un mediu de dezinformare. Orice informatie trebuie verificata si ras-verificata.
  • NU FUMAŢI IARBĂ ŞI NU VĂ DAŢI ÎN CAP CU ALCOOL, CU ORICE PREŢ! Asta… de la Tudor Chirila e chiar o supriza. Nu comentez.
  • NU ALERGAŢI DUPĂ BANI CU ORICE PREŢ! si NU-I INVIDIAŢI PE OAMENII CU BANI! Da, cam uita lumea ca sunt mijloacele si nu scopul in viata.
  • NU VĂ RESEMNAŢI, ASTA NU DUCE NICĂIERI! Bine, el tocmai asta a facut. Mie mi se pare ca nimic nu ne opreste sa incercam sa ne schimbam si sa schimbam, la orice varsta. Poate ca intr-adevar, la un moment dat te saturi de tot si de toate, dar eu inca cred ca schimbarea trebuie sa porneasca din fiecare. Sa nu asteptam sa vina cineva sa ne impuna asta. Nu va veni nimeni, putem sa tot asteptam.

Acu, sa nu credeti ca astept sa si schimb eu ceva. Decat pe mine. Dar merita sa incercam, nu?


Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
September 2017
M T W T F S S
« May    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930