Prin gaura cheii

Posts Tagged ‘relaxare

De cand am inceput sa ma plimb prin diverse locuri, mi-a placut sa incerc specialitatile gastronomice ale zonei respective. Si acum tin minte, cand am fost la mare cu ai mei, intr-o seara ne-am hotarat noi sa mergem sa mancam la un restaurant pescaresc. Doar e apa aproape, nu? Din cate tin eu minte de atunci, am avut o surpriza destul de neplacuta… dupa ce pestele a fost foarte scump (dar asta era de asteptat, nu?), nici nu era proaspat… era afumat si adus de nu stiu de unde. Asta dupa ce am batut toata Constanta in cautarea unui restaurant care sa aiba peste.

Si de atunci, pe oriunde am fost, am mancat ceva din bucataria traditionala a locului: la Viena, snitel vienez, in Austria, preparate din bucataria Tiroleza, in Grecia, am mancat doar mancare de-a lor, pesti, fructe de mare, caracatita, miel si vinete. Din pacate, nu mi-au prea iesit pozele pe care le-am facut cu aceste ocazii, de obicei lucesc prea tare si nu se intelege ce e acolo…

Singurele pe care le am sunt

Suhi

Sushi

Sushi, gatite de bucatari japonezi. Astea le-am mancat la Bucuresti, nu am avut ocazia sa ajung in Japonia. Inca.

Si

Paella

Paella

Asta am mancat cand am fost la Barcelona, desi am aflat mai tarziu, Paella e specifica Valenciei, nu Barcelonei. Tot aici am mai mancat si un fel de supa de legume (pasate) care se serveste rece. Chiar se tine in gheata.

Am sa mai caut poze si voi reveni cu un update.

Advertisements

Ati vazut filmul? Daca nu il recomand. Personajul interpretat de Jim Carry tocmai a suferit o depresie pentru ca s-a despartit de iubita lui si se refugiaza in propriul apartament, refuzand orice oportunitate i se ofera… cuvantul pe care il foloseste cel mai des este “NO”. Asta pana cand se intalneste cu un prieten care il duce la o adunare unde tuturor li se propune ca, pentru a-si schimba viata, sa spuna “YES” oportunitatilor care le ies in cale. De aici, viata personajului ia o turnura neasteptata. La inceput, totul decurge in spre mai bine, dar la un moment dat, nu mai reuseste sa faca fata tuturor lucrurilor la care le-a spus DA.

Si de aici vine intrebarea… Cat de “Yes Man” trebuie sa fii? Si eu am trecut printr-o situatie destul de asemanatoare. Ca sa pot sa fac fata unui esec sentimental, am inceput sa ma implic in tot felul de activitati. Ca sa nu mai trebuiasca sa ma gandesc. Ca sa pot sa dorm noaptea. Ziua mea incepea la ora 8 si se termina seara, cand picam obosita in pat. Si adormeam. Un somn greu, fara vise, fara ganduri. Problema e ca si dupa ce viata mea sentimentala a revenit la normal si mi-am gasit “the better half” nu m-am putut opri din planificat activitati…

“Vrei sa fii sefa de an?” … YES…

“Vrei sa inveti japoneza?”… YES (asta pe bune, chiar mi-am dorit foarte mult)

“Vrei sa mergem in oras?”, “Vrei sa te angajezi part-time?”, “Vrei sa iti dai atestatul la japoneza?”, “Vrei sa participi la un concurs?”, “Vrei sa mergi acolo sau dincolo?”, “Vrei sa fii in consiliul facultatii?”, “Vrei sa treci pe 7 ore?”, “Vrei sa organizezi cursul festiv si banchetul?”… totul a inceput sa devina ca o spirala care se tot strangea in jurul meu. Si in continuare nu puteam sa refuz nimic. Pana cand, dupa 4 luni de lucrat 7 ore pe zi, de organizat banchet si curs festiv, de pregatit lucrarea de diploma (pe care, vb vine, trebuia sa o fac la lucru…) am clacat. Intr-un mod pe cat de neasteptat pe atat de urat. Corpul meu nu ma mai asculta. Aveam nevoie de jumatate de ora in fiecare zi sa ma ridic din pat. Era un efort de vointa. Trebuia in fiecare dimineata sa ma concetrez sa imi aduc aminte daca am inchis usa sau nu. Si sa nu credeti ca a trecut repede. Era totul suprapus si cu caldura infernala din Timisoara, asa ca in weekend am incercat sa plec la racoare, dar asta insemna alta oboseala. Asa ca totul s-a intins pana bine in toamna (cu o saptamana petrecuta in spital, unde doctorii nu mi-au gasit nimic, dar s-au minunat cat de mult pot sa dorm).

Cine zice sa somnul e ca banca, are dreptate. Poti sa te imprumuti, dar trebuie sa dai inapoi. Si cu dobanda. Dupa licenta, pe mine m-a declarat in faliment si m-a executat…

Soare, praf, caldura mare in Timisoara, al patrulea weekend de la licenta, inca unul in care mi-ar fi fost rau si nu as fi reusit sa dorm… nu ma i suportam, asa ca am fugit. Noroc cu o prietena, ca am avut unde: am plecat de vineri seara la Valiug.

Acolo, o casuta modeste, asa cum sunt toate la tara, cu “debitul de spirtoase” in spatele curtii, dar asa de draguta si de primitoare ca nu mi-a venit sa cred. Casuta, via, catelul care tot sarea pe acolo sa se joace cu noi. Nu ne venea nici mie si nici lui Andrei sa credem ce bine ne e. Am facut si gratare, ca ne era tare dor.

Foc

Foc

Parca Cineva de Sus a vazut cand am terminat de facut gratarele si atunci abia a pornit ploaia care a tinut pana tarziu in noapte. Am mancat inauntru si am mai stat de povesti, apoi, cum eram obositi dupa o saptamana de lucru, ne-am dus la culcare.

Chiar daca patul era de o persoana, nu am vrut nici unul sa dormim singuri. Afara inca ploua si se auzea asa de frumos… Am adormit ca si leganata intr-un pat cam 1/3 din ce aveam noi in Timi, dar parca eram in puf. Nu prea imi venea mie sa cred ca poate sa fie asa de bine si ca MI-E FRIG. E o senzatie incredibila sa iti fie frig dupa ce ai suferit de la caldura atata timp.

Sambata am fost la Trei Ape si am trecut prin Garana, unde era Festivalul de Jazz. Asa cum era de asteptat, inbulzeala mare, corturi peste corturi, fum, miros de gratare si mici, manele (dar nu numai, am auzit pe cineva cantand la chitara) si pretul biletului exagerat… 40 RONI in fiecare seara…

Trei Ape

Trei Ape

Ne-am intors de la Trei Ape, am mancat ceva si ne-am intins putin la racoare. Mai tarziu am facut o plimbare la unul dintre barajele din Valiug (sunt doua, acum am aflat si eu), apoi am dansat putin (in curte), ca doar era Sambata seara.

Duminica am fost sa facem baie la baraj, in Valiug. Am avut din prima o surpriza… la primul ponton nu mai erau locuri, ca erau deja rezervate… la UCMR, la ultimul dintre locurile amenajate pentru baie, era inchis, renovau… o noua dezamagire. Am gasit pana la urma un loc pe unul dintre pontoanele din mijloc, acolo unde pe vremuri se tinea discoteca. Am tremurat totusi acm o ora, pana a iesit soarele de dupa deal si am putut sa ne intindem la soare. Evident, baietii nu au avut rabdare, asa ca am facut doar eu si prietena mea plaja si apoi o baie rapida in lac. A fost fain, am inotat pana pe la jumatatea lacului. La plecare a fost putin mai complicat, pentru ca tot drumul era blocat de masini, dar pana la urma ne-am descurcat noi cumva, dupa o ora de asteptare.

Am plecat mult mai odihnita de acolo, relaxata, pregatita pentru inca o noua saptamana, dar facandu-mi promisiunea solemna ca vara asta voi incerca sa evit weekendurile in Timisoara.


Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
November 2017
M T W T F S S
« May    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930