Prin gaura cheii

Posts Tagged ‘timp liber

Balconul meu a fost renovat o data cu tot apartamentul. Este inchis, are gresie. Totul frumos. Dar in timp a ajuns un depozit de cutii goale (utile pentru garantia produselor cumparate). Ce sa faci, trebuie sa le pui undeva… si doar nu in boxa, ca sa nu le mai recunosti dupa. Problema e ca doar le depozitam si nu le aruncam cand nu mai sunt folositoare. In plus, intre timp au inceput sa se adune pe acolo si alte chestii de utilizare sezoniera: schiuri, clapari, cort, scaune pliante pt iarba verde, o saltea pneumatica, bocancii de depozit… si cam orice altceva ce nu mai avea loc in apartament.

Balconul este si locul in care locuiesc florile pe timpul verii. Ar fi ideal si pe timpul iernii, pentru ca in casa nu mai am loc si nici lumina. Dar am mai patit si un accident… s-a spart caloriferul intr-o iarna, pentru ca a inghetat (trebuia sa se aeriseasca balconul, daca Andrei fuma). Asa ca acu am o gramada de flori si trebuie sa fac ceva cu balconul sa nu mai trebuiasca sa le mut la iarna. Si inca un mic detaliu, floricicile au crescut cam mult si majoritatea au nevoie de casa noua.

Cam asta e faza initiala in care se aflat balconul meu. Cum vreau sa il modific? Uite asta as vrea sa schimb:

1. curatenie generala … cu aruncat tot ce exista pe acolo (sau poate doar 90%)

2. schimbat toate ghivecele. Si nu orice fel de ghivece: ghivece handmade.

3. stativul de flori. Vreau sa cumpar un raf din acela negru, metalic, pe care sa pun o parte din flori.

4. dulapior cu servare. Vreau sa inlocuiesc masa cu un dulap cu sertare (sau cu rafturi si usi) in care sa pot si sa depozitez tot ce nu mai are loc in apartament.

5. fotolii din ratan care sa inlocuiasca scaunele de acum. Nu de alta, dar balconul este locul de fumat. Si e ok sa se poata simti lumea confortabil.

In prima etapa… a fost curatenia generala + schimbatul de ghivece.

Asta e stilul de ghivece care vor locui de acum pe balconul meu. Fiecare floare va fi in cele din urma posesoarea fericita a unui astfel de ghiveci. Problema e ca acum sunt toate puse pe masa, asa ca nu se vad ghivecele foarte bine. Dar cand le voi pune pe raft… se va vedea fiecare din ele. Urmeaza si poza cu balconul dupa curatenie.

N-am mai scris de mult. De ce? Nu stiu nici eu. Nu imi gasesc gandurile. Idei am, dar parca toate se invart in cap si nu se cerne nimic. Sar de la o idee la alta. Mi-a luat foarte mult sa scriu despre nunta. Si ce era asa de greu. Doar m-am implicat in organizare, stiam ce s-a intamplat, cum si cand. Si totusi, cand sa pun “pe hartie”, frazele nu mai aveau sens. Nu se mai legau una de cealalta. Si atunci, daca e asa, de ce sa mai scriu?… Pentru ca gandurile nu imi dau pace. Raman acolo, bazaind ca albinele in stup… pana cand “roiesc”. Doar ca in ultima vreme, roiesc cam greu. Ar trebui sa imi intru iar in mana. Incerc de acum, de la postul asta.

So… ce imi mai trece acum prin cap? Va plac povestile? Mie da… mai ales aventurile, cu eroi sau, si mai bine, eroine plecati sa salveze lumea, sau doar “ceva” din lumea asta mare. Se zice ca nu conteaza sa ajungi la finish, conteaza ce inveti de-a lungul lui. Mi se pare ca acum nu stiu nici unde vreau sa ajung si nici cum… Asa ca, sunt in cautarea unui QUEST. Vreau QUEST-ul meu. Nu, nu trebuie sa fie ceva complicat si nici ceva nemaivazut. Poate sa fie ceva foarte, foarte simplu. Poate fi… sa fac mancare bio, handmade stuff, sau ceva de genul. Pana acum, blogul este un fel de. Sa merg prin “lume” si sa povestesc ce am vazut. Sau ce am facut. As vrea ceva mai mult… Un hobby, dar un hobby educativ, din care sa invat si eu, si ceilalti (prin intermediul blogului). Deci sunt in “searching mode” acum.

PS. Mi-a luat, una peste alta, aproape o zi sa compun aceste prea minunate randuri… sunt ruginita rau de tot… trebuie sa imi revin!

Cartile au si ele sufletul lor. O stiu. O simt. In fiecare carte pe care o deschid si o citesc, sau poate doar o rasfoiesc. Unele sunt tinere, curate, aranjate. Miros a nou. Si le deschid cu grija si un fel de religiozitate. Nu cumva sa le gonesc spiritul. Altele sunt batrane, roase, se vede ca au multe experiente. Foile lor au fost intoarse de multe ori. Viata lor e catre sfarsit. Dar nu e inca gata. Si ele au mirosul lor, un miros amestecat, un amalgam furat de la fiecare cititor. Cartile astea sunt ca un om batran, peste care viata a trecut frumos, care poate de acu sa iti povesteasca aventurile lui din tinerete. Alte carti sunt ilustre, rasfatate in coperti de piele, sau imbracate in coperti frumoasa, ca galzura de pe torturile fandosite. Iti inspira respect. Ca un domn batran, in frac si cu joben. Iti fac o onoare ca te lasa sa le cunosti. Si mai sunt cartile bolnave, cele care au trait pana acum in nepasare. Si ele ar putea sa iti povesteasca viata. Dar vei avea nevoie de cel putin un pachetel de servetele. Si crede-ma, le vei folosi pe toate. Pentru ca cei care le-au avut nu le-au ingrijit. Sunt rupte, indoite, patate. Sunt obosite si triste. Vei stii cand rasfoieste o asemenea carte. Pentru ca plange.

Cand deschid cartea, ii simt mirosul si stiu imediat. Le recunosc. Si recunosc. Imi place.

Am o carte de bucate noua pe care am cumparat-o pentru ca imi placeau pozele. Acu cateva zile, m-am apucat sa ma uit prin ea si am descoperit ca la inceput, inainte de retete, iti explica tot felul de chestii. Si am mai descoperit ca e o carte pentru mamici, cu retete care le plac copiilor. Cel putin asta vrea sa sugereze. Inca nu pot sa testez asta.
In fine, printre multe alte chestii, face urmatoarea afirmatie: “Masa incepe si se termina impreuna. Doar cei foarte mici pot sa plece mai repede si numai daca au cerut voie inainte.”
Hmmm, nu m-am gandit niciodata la asta, dar eu asa am fost obisnuita. Nici nu pot sa mananc singura. Imi place masa in familie. Imi place sa gatim impreuna si apoi sa stam la masa si sa mancam tacticos, fara graba, sa stam de povesti si apoi sa ne mutam cu ele in camera. Si imi place poate asa de mult pentru ca apucam sa facem rar asta…

Aveam eu o nelamurire de mai demult... cum ca lumea de fapt de asta intra in orice retea sociala pe Internet. Ok. Pot sa imi dau seama ca pentru asta se folosesc hi-cinci, cartea-de-fetze si altele, dar nu credeam ca inclusiv jocurile online se joaca pentru asa ceva.

Printre alte ocupatii, raspund la intrebari ale incepatorilor pe un asemenea joc. Jucatorii nu pot sa vada care este jucatorul caruia ii scriu. Ei scriu la “Suport”. E, daca e Suport, inseamna ca e un EL, nu? Cel putin asa a crezut domnisoara care mi-a scris si care, pentru ca am fost “dragut”, a inceput sa imi ceara date personale…

NU, NU, NU… nu vreau sa agat pe nime… nici macar nu sunt sigura ca vreau sa mai cunosc oameni noi, din pacate… cel putin sunt suspicioasa la orice new friend pe care nu il cunosc. Pentru ca, din pacate am dat de tot felul de oameni. Incluziv de o tipa, care dupa id, cica ar fi avut 26 de ani, care i-a scris prietenului meu pe mess… pentru ca, lua la intamplare posibile adrese ale unor oameni care aveau acelasi nume de familie ca si al ei. La varsta aia ar trebui sa ai mai multa minte, nu? Oricum, am convins-o eu sa nu il mai caute :))

Asa ca… FERITI-VA de MAGARUS

Postul asta trebuia sa sune altfel… aveam deja pregatita o poza cu ghiocei si vroiam sa ma bucur ca vine primavara. Dar se pare ca va ma trebui sa astept. Sfantul Valentin a venit o data cu iarna, cel putin in Timisoara. Vineri de dimineata, zapada era de 10 cm si am stat 30 de minute sa curatam masina.

Dar, planurile erau deja facute si nu am mai dat inapoi. Cu zapada sau fara, am plecat la Budapesta, pentru un weekend romantic. Budapesta e un oras construit in stilul central-european, foarte asemanator cu Viena sau cu Praga. Si cu Timisoara putin. Asa ca nu a fost greu sa ne simtim ca acasa. Am hoinarit doua zile, am mancat Dobos traditional, ne-am imbratisat pe malul Dunarii… un sfarsit de saptamana care as vrea sa se mai repete.

Soare, praf, caldura mare in Timisoara, al patrulea weekend de la licenta, inca unul in care mi-ar fi fost rau si nu as fi reusit sa dorm… nu ma i suportam, asa ca am fugit. Noroc cu o prietena, ca am avut unde: am plecat de vineri seara la Valiug.

Acolo, o casuta modeste, asa cum sunt toate la tara, cu “debitul de spirtoase” in spatele curtii, dar asa de draguta si de primitoare ca nu mi-a venit sa cred. Casuta, via, catelul care tot sarea pe acolo sa se joace cu noi. Nu ne venea nici mie si nici lui Andrei sa credem ce bine ne e. Am facut si gratare, ca ne era tare dor.

Foc

Foc

Parca Cineva de Sus a vazut cand am terminat de facut gratarele si atunci abia a pornit ploaia care a tinut pana tarziu in noapte. Am mancat inauntru si am mai stat de povesti, apoi, cum eram obositi dupa o saptamana de lucru, ne-am dus la culcare.

Chiar daca patul era de o persoana, nu am vrut nici unul sa dormim singuri. Afara inca ploua si se auzea asa de frumos… Am adormit ca si leganata intr-un pat cam 1/3 din ce aveam noi in Timi, dar parca eram in puf. Nu prea imi venea mie sa cred ca poate sa fie asa de bine si ca MI-E FRIG. E o senzatie incredibila sa iti fie frig dupa ce ai suferit de la caldura atata timp.

Sambata am fost la Trei Ape si am trecut prin Garana, unde era Festivalul de Jazz. Asa cum era de asteptat, inbulzeala mare, corturi peste corturi, fum, miros de gratare si mici, manele (dar nu numai, am auzit pe cineva cantand la chitara) si pretul biletului exagerat… 40 RONI in fiecare seara…

Trei Ape

Trei Ape

Ne-am intors de la Trei Ape, am mancat ceva si ne-am intins putin la racoare. Mai tarziu am facut o plimbare la unul dintre barajele din Valiug (sunt doua, acum am aflat si eu), apoi am dansat putin (in curte), ca doar era Sambata seara.

Duminica am fost sa facem baie la baraj, in Valiug. Am avut din prima o surpriza… la primul ponton nu mai erau locuri, ca erau deja rezervate… la UCMR, la ultimul dintre locurile amenajate pentru baie, era inchis, renovau… o noua dezamagire. Am gasit pana la urma un loc pe unul dintre pontoanele din mijloc, acolo unde pe vremuri se tinea discoteca. Am tremurat totusi acm o ora, pana a iesit soarele de dupa deal si am putut sa ne intindem la soare. Evident, baietii nu au avut rabdare, asa ca am facut doar eu si prietena mea plaja si apoi o baie rapida in lac. A fost fain, am inotat pana pe la jumatatea lacului. La plecare a fost putin mai complicat, pentru ca tot drumul era blocat de masini, dar pana la urma ne-am descurcat noi cumva, dupa o ora de asteptare.

Am plecat mult mai odihnita de acolo, relaxata, pregatita pentru inca o noua saptamana, dar facandu-mi promisiunea solemna ca vara asta voi incerca sa evit weekendurile in Timisoara.


Categories

Archives

Let’s Do It, Romania! Sa pastram Romania curata! ROMANE, FII MAI NEAMT!
July 2017
M T W T F S S
« May    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31