Lessons of Life

I feared being alone until I learned to like myself.

I feared failure until I realized that I only fail when I don’t try.

I feared success until I realized that I had to try in order to be happy with myself.

I feared people’s opinions until I learned that people would have opinions about me anyway.

I feared rejection until I learned to have faith in myself.

I feared pain until I learned that it’s necessary for growth.

I feared the truth until I saw the ugliness in lies.

I feared life until I experienced its beauty.

I feared death until I realized that it’s not an end, but a beginning.

I feared my destiny, until I realized that I had the power to change my life.

I feared hate until I saw that it was nothing more than ignorance.

I feared love until it touched my heart, making the darkness fade into endless sunny days.

I feared ridicule until I learned how to laugh at myself.

I feared growing old until I realized that I gained wisdom every day.

I feared the future until I realized that life just kept getting better.

I feared the past until I realized that it could no longer hurt me.

I feared the dark until I saw the beauty of the starlight.

I feared the light until I learned that the truth would give me strength.

I feared change, until I saw that even the most beautiful butterfly had to undergo a metamorphosis before it could fly.

Poti sa fii fericit?

Fericirea-i un lucru marunt… e o aripa care vibreaza, fericirea-i un lucru mic, un pitic ce danseaza…
V-ati gandit vreodata cat de putin ii trebuie unui om ca sa fie fericit…
Ia-i tot, apoi da-i numai o vorba buna, si iti va spune ce fericit este.
Fericirea e vantul din par, un caine care da din coada pentru ca l-ai managiat usor pe cap, un bebelus care doarme, pasarea care zboara… Zambetul celor dragi, o imbratisare…

Iubiti si cainii vagabonzi

“sunt mai cinstiti si uneori mai lorzi!”
sau?…

Un singur catel necajit, pe care il vezi pe strada, slab si murdar, in care vezi ca da cineva sau unor indivizi li se pare distractiv sa il urmareasca cu biciletele… nu poate sa iti inspire decat mila. DAR… ce se intampla cu haitele de cartier? Cu cainii pe care locatarii inconstienti ii declara “cainii blocului” atunci cand ar fi in pericol sa fie luati, dar uita ca ar fi cainii lor cand se intampla sa muste cate un trecator? Si care de fapt nu is asuma nici un fel de raspundere fata de cainele pe care il “protejeaza”… si fata de actiunile lui.

Poate o lege pentru protectia animalelor, care sa le asigure fiecaruia o viata decenta, intr-o familie… poate se poate face CEVA, pentru ca situatia devine din ce in ce mai grava fara nici o nici o masura si vom ajunge sa fim intr-un razboi cu animalele de pe strada.  Si sa fii atacat seara, cand te intorci acasa de haita din cartier nu este chiar ce iti doresti dupa o zi de munca. Si atunci cand ti-e tie sanatatea in pericol ce ar trebui sa faci? Cum spuneam cuiva mai de mult, si in SUA, unde au o lege pentru protectia animalor cat de cat pusa la punct, acele exemplare care nu se mai pot reintegra intr-o familie sunt “humanly euthanized”. Ii e mai bine unui caine sa saca bolnav si flamand in strada, pana cand moare? Si daca ii adunam pe toti, ce facem cu ei? Cati bani ar fi decent sa investim ca stat in asa ceva… “decent” raportandu-ne la banii alocati pentru diversele categorii de persoane care au nevoie de ajutor. Daca nu avem bani pentru spitale, orfelinate, pentru plata pensiilor si a salariilor, cat putem sa dam adaposturilor pentru caini? Da, se poate ca fiecare sa dea 2% din impozit pentru ONG-urile care se ocupa de asta… dar aceeasi bani s-ar putea duce la SMURD sau la un spital pentru copii.

Pentru ca, in final, e vorba de “survival of the fittest”….

Update:  Sa nu ma intelegeti gresit… imi plac foarte mult animalele si am mai salvat si eu cate una de pe strada. Doar ca nu putem sa ii salvam pe toti. Unii sunt prea agresivi ca sa mai poata sa aiba un stapan. Altii sunt prea bolnavi. Si in plus, conditiile din adaposturi sunt departe de a fi optime. Dar in final, si problema animalelor fara stapan tine de civilizatie… cand totul e asa cum e, cum sa ne asteptam ca in cazul asta sa fie bine…

Si ca sa vin si cu solutii, nu doar cu critici:

1. Ar trebui promovata steriliarea animalelor (in special a celor de la tara). Eventual, la un pret foarte mic, cu ajutorul unui ONG. De ce asta?… pentru ca lumea sa nu mai abandoneze puii in fiecare an.

2. Selectia animalelor care pot sa fie date in adoptie. Eventual o mai buna promovare.

3. Sanctionarea celor care abandoneaza animalele. (desi e mai greu de demontrat…)

Oare s-ar putea asa ceva?