Primul capitol – Nunta

Ma chinui de ceva timp sa scriu postul asta si parca nimic nu se leaga… in final il voi dedica in intregime mirilor si voi reveni cu idei pentru organizarea nuntii.

A fost o surpriza intreaga intamplare. Intotdeauna mi-am imaginat ca eu voi fi cea care se va casatori prima, ca ea va fi domnisoara de onoare si ca eu o voi cununa. Dar, “Der Mensch plant und Gott lacht”. Surioara mea s-a maritat inaintea mea. Si va avea si un bebe, tot inaintea mea.

Nunta a fost in 12 iunie si au fost cei mai frumosi si mai fericiti miri pe care eu i-am vazut (nu ca sunt ai nostri). Au fost cateva peripetii, dar pana la urma toate s-au aranjat si nunta a iesit foarte bine.

Mirii s-au hotarat in februarie sa faca nunta. Din start ne gandeam ca nu vom gasi in asa scurt timp sala sambata si ca va fi o nunta de duminica. Dar, pentru ca nunta trebuia sa fie in iunie si pentru ca anul asta Pastele a fost foarte devreme, s-a nimerit sa fie post, deci o multime de sali libere sambata.  Iar cu biserica s-a rezolvat relativ simplu. Printr-o cerere, au primit aprobarea de a fi casatoriti si in post.

Asa ca, in ziua cea mare ne-am adunat cu totii sa fim martorii fericirii lor.

In drum spre “Casa casatoriilor”:

Un DA! hotarat

Certificatul de casatorie

Si sampania, ca doar e sarbatoare.

In Biserica din Dacia.

Noua familie.

Aici era prea fericita sa ii fie frica de inaltime.

Love is in the air!

Inca o poza cu Bebe.

Dansul de deschidere a nuntii.

Si, la final, tortul.

PS. Pozele sunt facute de Cristian Tzecu.

Cautand marea…

Nu, nu voi incepe cu vre-un refren de la Vama Veche. Nu va voi povesti cat de mult imi lipseste caldura si soarele, pentru ca nu e adevarat. Pentru un lucru sunt multumita vara asta petrecuta la locul de munca, pentru ca am scapat de caldura si de praful si de soarele din Timisoara. Si concediul de la inceputul verii, l-am petrecut, din aceeasi cauza, la munte, la racoare.

Dar, dupa 6 saptamani pentrecute in Anglia, dupa ce am vizitat orasele din z0na in care stam, am zis ca totusi sa profitam de faptul ca suntem la 30 de kilometri de mare. Hai sa vedem si noi Marea Irlandei!

Am plecat pe la pranz. Prima oprire, Southport. Era mai aproape si, de pe harta parea sa aiba o plaja mare.

Poate putin cam prea mare… Dar vedem marea, desi e departe. Dar nu foarte departe. Hai sa mergem totusi pana acolo.

Si am mers. Si am mers. Dupa 15 minute, am gasit apa pe care o vedeam de departe.

Nici vorbe de mare si de valuri. Doar niste balti. Si mie incepea sa imi intre apa in papuci. Trebuie sa ne intoarcem. Rezultatul pozitiv al expeditiei este ca am adunat cateva scoici interesante.

De Southport, ne-am hotarat sa mergem la Blackpool. Am citit eu pe net ca ar fi una din cele mai mari statiuni ale lor. Ar trebui macar aici sa gasim marea…

Si intr-adevar am gasit-0.

O data cu ploaia…. Dar nu plecam de aici fara sa fi vazut si noi marea.

O dieta echilibrata inseamna cate o prajitura in fiecare mana

Ca tot urmeaza sa merg la o nunta si vine si vara, trebuie sa fiu in forma, nu? Asa ca am gasit cateva sfaturi ca sa poti sa mananci mai mult si sa nu te ingrasi.

1. Daca nu te vede nimeni cand mananci, atunci ceea ce mananci nu are calorii. Evident, daca mananci noaptea nu e nici o problema.
2. Daca bei Cola dietetica si mananci ciocolata, ele se anuleaza reciproc.
3. Daca mananci cu inca cineva, caloriile nu conteaza daca mancati aceeasi catitate.
4. Mancarea in scopuri medicinale nu are calorii.  Aici sunt incluse ciocolata mancata pentru energie, brandy, prajitura cu branza si inghetata.
5. Bucatile de prajitura nu contin calorii, pentru ca, atunci cand sunt taiate, caloriile se scurg inafara.
6. Daca mananci din farfuria altcuiva, caloriile nu se pun.
7. Snaks-urile si chips-urile din timpul filmului au mult mia putine calorii pentru ca fac parte din “entertainment” si nu din “combustibilul” personal. Daca le mananci in timpul filmului si pe intuneric, atunci nu au calorii de loc (vezi 1).

Dupa un deceniu mi-am dat seama ca nu merge sa tii toata viata cure de slabire. Care mai e distractia atunci. Asta nu inseamna sa nu ai o masura in ceea ce faci, dar nu poti sa te abtii de la mancat inca 100 de ani. Si in plus, de ce? Am nevoie de endorfine si daca mananca ciocolata din cand in cand, e rau?

Asa ca… mai mult sport si mai putine cure de slabire.

To Much of a “Yes Man”

Ati vazut filmul? Daca nu il recomand. Personajul interpretat de Jim Carry tocmai a suferit o depresie pentru ca s-a despartit de iubita lui si se refugiaza in propriul apartament, refuzand orice oportunitate i se ofera… cuvantul pe care il foloseste cel mai des este “NO”. Asta pana cand se intalneste cu un prieten care il duce la o adunare unde tuturor li se propune ca, pentru a-si schimba viata, sa spuna “YES” oportunitatilor care le ies in cale. De aici, viata personajului ia o turnura neasteptata. La inceput, totul decurge in spre mai bine, dar la un moment dat, nu mai reuseste sa faca fata tuturor lucrurilor la care le-a spus DA.

Si de aici vine intrebarea… Cat de “Yes Man” trebuie sa fii? Si eu am trecut printr-o situatie destul de asemanatoare. Ca sa pot sa fac fata unui esec sentimental, am inceput sa ma implic in tot felul de activitati. Ca sa nu mai trebuiasca sa ma gandesc. Ca sa pot sa dorm noaptea. Ziua mea incepea la ora 8 si se termina seara, cand picam obosita in pat. Si adormeam. Un somn greu, fara vise, fara ganduri. Problema e ca si dupa ce viata mea sentimentala a revenit la normal si mi-am gasit “the better half” nu m-am putut opri din planificat activitati…

“Vrei sa fii sefa de an?” … YES…

“Vrei sa inveti japoneza?”… YES (asta pe bune, chiar mi-am dorit foarte mult)

“Vrei sa mergem in oras?”, “Vrei sa te angajezi part-time?”, “Vrei sa iti dai atestatul la japoneza?”, “Vrei sa participi la un concurs?”, “Vrei sa mergi acolo sau dincolo?”, “Vrei sa fii in consiliul facultatii?”, “Vrei sa treci pe 7 ore?”, “Vrei sa organizezi cursul festiv si banchetul?”… totul a inceput sa devina ca o spirala care se tot strangea in jurul meu. Si in continuare nu puteam sa refuz nimic. Pana cand, dupa 4 luni de lucrat 7 ore pe zi, de organizat banchet si curs festiv, de pregatit lucrarea de diploma (pe care, vb vine, trebuia sa o fac la lucru…) am clacat. Intr-un mod pe cat de neasteptat pe atat de urat. Corpul meu nu ma mai asculta. Aveam nevoie de jumatate de ora in fiecare zi sa ma ridic din pat. Era un efort de vointa. Trebuia in fiecare dimineata sa ma concetrez sa imi aduc aminte daca am inchis usa sau nu. Si sa nu credeti ca a trecut repede. Era totul suprapus si cu caldura infernala din Timisoara, asa ca in weekend am incercat sa plec la racoare, dar asta insemna alta oboseala. Asa ca totul s-a intins pana bine in toamna (cu o saptamana petrecuta in spital, unde doctorii nu mi-au gasit nimic, dar s-au minunat cat de mult pot sa dorm).

Cine zice sa somnul e ca banca, are dreptate. Poti sa te imprumuti, dar trebuie sa dai inapoi. Si cu dobanda. Dupa licenta, pe mine m-a declarat in faliment si m-a executat…

Valiug

Soare, praf, caldura mare in Timisoara, al patrulea weekend de la licenta, inca unul in care mi-ar fi fost rau si nu as fi reusit sa dorm… nu ma i suportam, asa ca am fugit. Noroc cu o prietena, ca am avut unde: am plecat de vineri seara la Valiug.

Acolo, o casuta modeste, asa cum sunt toate la tara, cu “debitul de spirtoase” in spatele curtii, dar asa de draguta si de primitoare ca nu mi-a venit sa cred. Casuta, via, catelul care tot sarea pe acolo sa se joace cu noi. Nu ne venea nici mie si nici lui Andrei sa credem ce bine ne e. Am facut si gratare, ca ne era tare dor.

Foc

Parca Cineva de Sus a vazut cand am terminat de facut gratarele si atunci abia a pornit ploaia care a tinut pana tarziu in noapte. Am mancat inauntru si am mai stat de povesti, apoi, cum eram obositi dupa o saptamana de lucru, ne-am dus la culcare.

Chiar daca patul era de o persoana, nu am vrut nici unul sa dormim singuri. Afara inca ploua si se auzea asa de frumos… Am adormit ca si leganata intr-un pat cam 1/3 din ce aveam noi in Timi, dar parca eram in puf. Nu prea imi venea mie sa cred ca poate sa fie asa de bine si ca MI-E FRIG. E o senzatie incredibila sa iti fie frig dupa ce ai suferit de la caldura atata timp.

Sambata am fost la Trei Ape si am trecut prin Garana, unde era Festivalul de Jazz. Asa cum era de asteptat, inbulzeala mare, corturi peste corturi, fum, miros de gratare si mici, manele (dar nu numai, am auzit pe cineva cantand la chitara) si pretul biletului exagerat… 40 RONI in fiecare seara…

Trei Ape

Ne-am intors de la Trei Ape, am mancat ceva si ne-am intins putin la racoare. Mai tarziu am facut o plimbare la unul dintre barajele din Valiug (sunt doua, acum am aflat si eu), apoi am dansat putin (in curte), ca doar era Sambata seara.

Duminica am fost sa facem baie la baraj, in Valiug. Am avut din prima o surpriza… la primul ponton nu mai erau locuri, ca erau deja rezervate… la UCMR, la ultimul dintre locurile amenajate pentru baie, era inchis, renovau… o noua dezamagire. Am gasit pana la urma un loc pe unul dintre pontoanele din mijloc, acolo unde pe vremuri se tinea discoteca. Am tremurat totusi acm o ora, pana a iesit soarele de dupa deal si am putut sa ne intindem la soare. Evident, baietii nu au avut rabdare, asa ca am facut doar eu si prietena mea plaja si apoi o baie rapida in lac. A fost fain, am inotat pana pe la jumatatea lacului. La plecare a fost putin mai complicat, pentru ca tot drumul era blocat de masini, dar pana la urma ne-am descurcat noi cumva, dupa o ora de asteptare.

Am plecat mult mai odihnita de acolo, relaxata, pregatita pentru inca o noua saptamana, dar facandu-mi promisiunea solemna ca vara asta voi incerca sa evit weekendurile in Timisoara.