M-am tot gandit cu ce sa continui dupa vestea lu sora-mea. Da, stiu, nimic nu este la fel de important sau de interesant. Dar totusi, trebuie continuat cu ceva. So, here we go.
Am fost plecati saptamana trecuta la schi in Austria, la Kaprun. Tre sa aveti rabdare vreo 2-3 posturi pana imi intru in mana… For za moment, niste poze si filmulete.
Si niste filmulete cu schiorii 😛
PS. Zapada a fost excelenta pe ghetar. Mai jos, a fost cam fleasca. Plus ca in martie nu ai ce cauta pe partie fara crema de soare, cu factor de protectie cat mai mare, sau o cagula subtirica, cum a trebuit sa isi cumpere Andrei.
De cand am inceput sa ma plimb prin diverse locuri, mi-a placut sa incerc specialitatile gastronomice ale zonei respective. Si acum tin minte, cand am fost la mare cu ai mei, intr-o seara ne-am hotarat noi sa mergem sa mancam la un restaurant pescaresc. Doar e apa aproape, nu? Din cate tin eu minte de atunci, am avut o surpriza destul de neplacuta… dupa ce pestele a fost foarte scump (dar asta era de asteptat, nu?), nici nu era proaspat… era afumat si adus de nu stiu de unde. Asta dupa ce am batut toata Constanta in cautarea unui restaurant care sa aiba peste.
Si de atunci, pe oriunde am fost, am mancat ceva din bucataria traditionala a locului: la Viena, snitel vienez, in Austria, preparate din bucataria Tiroleza, in Grecia, am mancat doar mancare de-a lor, pesti, fructe de mare, caracatita, miel si vinete. Din pacate, nu mi-au prea iesit pozele pe care le-am facut cu aceste ocazii, de obicei lucesc prea tare si nu se intelege ce e acolo…
Singurele pe care le am sunt
Sushi
Sushi, gatite de bucatari japonezi. Astea le-am mancat la Bucuresti, nu am avut ocazia sa ajung in Japonia. Inca.
Si
Paella
Asta am mancat cand am fost la Barcelona, desi am aflat mai tarziu, Paella e specifica Valenciei, nu Barcelonei. Tot aici am mai mancat si un fel de supa de legume (pasate) care se serveste rece. Chiar se tine in gheata.
Stiu, stiu, le zice snowboarders, dar trebuia sa le gasesc un nume romanesc, ca sa pot sa ii injur pe partie. La noi inca nu a ajuns un fenomen de masa, sunt considerabil mai multi cei care schiaza. Si in plus, nu sunt nici partiile asa de lungi.
Dar, in Austria, cam jumatate din cei de pe partii au snowboard-uri, iar problema e ca sunt imprevizibili. Adica, la un shior vezi daca se tine bine pe schiuri sau nu… daca merge in plug, e clar trebuie ocolit. Cu plăcarii e mai complicat pentru ca aparent merg bine si, cand ti-e lumea mai draga, se dezechilibreaza si cad si evident reusesc sa nu cada singuri.
De cand schiez, am rasturnat o singura persoana (scuze Peto!), in schimb am evitat si lovit destui plăcari. Anul trecut a reusit o tipa sa pice in spatele meu si sa imi dea si peste picioare cu placa… nu mai imi aduc aminte ce am zis, dar sigur nu de bine. Cum nici eu nu sunt nu stiu ce schioare, sa cada cineva in fata ta, sau si mai rau, in spatele tau (mai ales venind cu viteza)… e o experienta traumatizanta
Pentru austrieci, sarbatoarea cea mare este Craciunul. Atunci se aduna familia la un loc. Revelionul nu este sarbatorit nici pe departe asa ca la noi. Am avut surpriza sa constat ca au fost care au plecat in statiune chiar in ziua de 1 ianuarie.
Petrecerea incepe in jurul orei 7 si meniul depinde de numarul de stele pe care il are restaurantul ales. Cu cat acesta este mai mare, creste dimensiunea farfuriilor, dar scade continutul pe care il au. Numarul de feluri servite la o astfel de masa variaza intre 5 si 12. Pare mult, nu? Not even close… pentru ca cu cat sunt servite mai multe feluri, cu atat e mai probabil ca in fiecare farfurie sa fie cat iti ajunge pe o masea. Toata masa se termina in jur de 11 – 11:30 (inca un semn ca nu poate sa fie prea mult de mancare).
La ora 12, la trecerea in noul an, urmeaza artificiile si se serveste punch sau sampanie, in functie de restaurant, apoi… toata lumea acasa. Artificiile merita vazute, mai ales daca restaurantul este undeva sus pe munte, pentru ca panorama este “breath-taking”. Pentru cei tineri si nelinistiti (si care nu sunt rupti dupa 4 zile de schi intensiv) petrecerea poate continua pana dimineata in discoteca
M-am tot gandit cum sa scriu postul asta. Am vrut sa scriu despre resortul de schi, despre preturi, despre cum se poate ajunge… dar m-am hotarat sa scriu despre sentimente, despre ce am simtit cat am fost in concediu in Austria. Despre Austria si statiunile ei de schi se stiu multe si se pot afla si mai multe din ghidurile turistice sau cu o simpla cautare pe google. Despre emotii, mai greu.
Sentimentele mele au fost influentate foarte mult, trebuie sa recunosc de imaginea idilica pe care mi-am creat-o, acum mai bine de 17 ani, cand am citit prima mea carte: Heidi, fetita muntilor.De cand am ajuns in Austria, am avut acelasi sentiment, ca sunt in tara ei. Totul parca imi aminteste asta. Am stat intr-un catun, la poalele muntilor. Soarele ajungea cu greu, iar temperatura era ceva mai scazuta decat in statiunea de schi. In schimb, aerul era mai curat si era mult mai liniste, iar casele traditionale, impodobite de Crciun, intregeau imaginea parca desprinsa intr-un basm. Parca acum, desi trecuse momentul, imi venea sa il astept pe Mos Craciun. Am incercat pe cat posibil, ca sa intram si mai mult in atmosfera asta minunata sa mancam mancare traditionala, care, apropo, este extraordinara.
Details
Un alt motiv de bucurie si de emotie au fost orele pe care le-am petrecut pe partie, uneori si la inaltimi de peste 3000 de metri. Aici se simtea intr-adevar puterea Alpilor, iar vantul nu se oprea niciodata. Pe aici trebuie sa se fi plimbat si Heidi cu caprele. Aerul asta curat l-a respirat si ea, la cerul asta senin s-a uitat si ea, la fel a vazut si ea vaile si padurea, a simtit mirosul satului de la poale…
Cabana
A urmat Revelionul, impreuna cu emotia trecerii in noul an. Intreaga vale s-a luminat de artificii. Si este ceva extraordinar sa le vezi de undeva de la inaltime.
3000m
In plus, avand in vedere ca nu sunt o schioare cu experienta, chiar as putea sa spun destul de incepatoare, fiecare coborare insemna pentru mine adrenalina pura… pentru ca la fiecare panta mai mare puteam sa ma accidentez… asa ca am trait experinta schiatului la maxim. Dar… nu m-am lasat. Am reusit sa cobor de pe toate cele trei varfuri de peste 3000 de metri din zona. Si ce fain era … mi-am simtit muschii lucrand dupa o perioada luuuung de zacut in fata calculatorului. Iar, dupa asa miscare, cel mai bine merg cateva ture de bazin … si la sfarsit sauna. Deja vreau inapoi!!!!
Prin gaura cheii 